Actualitate· 2 min citire

Președintele ucrainean: „Forțele de ocupație ruse atacă Centrala nucleară de la Cernobîl” - Angajații instituției au fost luați PRIZONIERI de război

Președintele ucrainean: „Forțele de ocupație ruse atacă Centrala nucleară de la Cernobîl” - Angajații instituției au fost luați PRIZONIERI de război

Președintele ucrainean: „Forțele de ocupație ruse atacă Centrala nucleară de la Cernobîl” - Angajații instituției au fost luați PRIZONIERI de război

Realitatea de Tulcea
Scris de Realitatea de Tulcea Publicat: 24 feb. 2022, 20:02

Armata rusă a preluat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl

Sunt în desfășurare lupte în apropierea depozitului cu deșeuri nucleare al centralei de la Cernobîl, unde armata rusă a pătruns dinspre Belarus. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, avertizează că forțele de ocupație ruse atacă Centrala nucleară de la Cernobîl. Angajații instituției au fost luați prizonieri de război.

Armata rusă a preluat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl, relatează realitatea.net

„Trupele au intrat dinspre Belarus în zona centralei de la Cernobîl. Membrii Gărzii naționale care protejează depozitul opun rezistență îndârjită”, a scris pe Telegram oficialul Anton Gherașcenko, consilier în Ministerul de Interne ucrainean.

„Dacă depozitul este distrus de loviturile de artilerie ale adversarului, praful radioactiv ar acoperi Ucraina, Belarusul și țările UE”, a adăugat acesta.

La scurt timp apoi, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că soldații ucraineni „își sacrifică viețile” pentru a evita un al doilea Cernobîl, referindu-se la accidentul nuclear petrecut acolo în 1986. „Forțele de ocupație ruse încearcă să cucerească centrala de la Cernobîl. Apărătorii noștri își riscă viețile pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete”, a spus președintele.

La ordinul președintelui Vladimir Putin, care a acuzat „abuzurile și genocidul regimului de la Kiev” față de rusofonii din estul separatist al Ucrainei și ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanțiile de securitate, Rusia a lansat joi dimineață o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene și cu rachete asupra instalațiilor militare ucrainene și incursiuni terestre și desanturi maritime din mai multe direcții, inclusiv dinspre Belarus.

Potrivit armatei ucrainene, patru rachete balistice au fost trase dinspre Belarus, în direcția sud-vest.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate