Uniunea Barourilor: "Atacurile repetate asupra Instanței supreme reprezintă un pericol pentru societate"

Uniunea Barourilor: "Atacurile repetate asupra Instanței supreme reprezintă un pericol pentru societate"
Dacă justiția își pierde autoritatea, cetățenii devin vulnerabili în fața abuzurilor
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) susține că 'atacurile repetate' asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă 'un pericol' pentru societate, iar 'Justiția riscă să fie înghițită de zgomotul public'.
'UNBR avertizează că atacurile repetate asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă un pericol pentru societate. Justiția riscă să fie înghițită de zgomotul public. Reacțiile din spațiul public asupra deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție încalcă independența justiției. Critica argumentată juridic este legitimă. Dar linșajul mediatic și apelul la 'justiția populară' sunt periculoase pentru noi toți. UNBR reafirmă că respectul pentru lege și pentru procedură nu este un gest formal, ci o condiție a libertății: fără ele, societatea cade pradă arbitrarului, iar justiția se transformă într-un instrument al pasiunilor de moment. Denigrarea publică repetată a actului de justiție nu doar că subminează o instituție, ci generează efecte de anvergură și pe termen lung: erodarea prezumției de nevinovăție, încurajarea reprizelor de răzbunare extra-legale, influențe politice sau economice care exploatează vidul de încredere, o reducere dramatică a capacității sistemului de a aplica legea în mod previzibil și lista poate continua', a transmis marți UNBR, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Avocații au evidențiat că, atunci când încrederea publică în justiție se destramă, consecințele vor fi resimțite la nivelul societății: 'justiția își pierde autoritatea, cetățenii devin vulnerabili în fața abuzurilor, iar legea încetează să mai fie un sprijin sigur, transformându-se într-un teren al arbitrariului'.
'UNBR face apel la toate instituțiile sistemului judiciar, la mass-media și la societatea civilă pentru a demara, imediat, un dialog public structurat și mecanisme de consolidare a încrederii. Doar astfel putem preveni scenariul unei jurisprudențe erodate de presiuni și putem reconstrui un sistem care să ofere certitudine, protecție și echitate. Este datoria tuturor profesiilor juridice să refuze participarea la întreținerea climatului de ostilitate și să reamintească publicului sensul adevărat al dreptului: acela de a proteja, nu de a răzbuna. Acest efort comun trebuie să capete forma unui Pact pentru Justiție - un angajament lucid și colectiv de a apăra independența, transparența și responsabilitatea actului de justiție, dincolo de conjuncturi și interese de moment. Justiția nu mai are nevoie de aplauze sau de huiduieli, ci de luciditate!', se arată în comunicatul citat. AGERPRES
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 19:24 - Wałęsa lansează un avertisment: jocul lui Trump cu Putin ar putea fi extrem de periculos
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News


_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)


