Sting vine la Cluj în luna martie a anului viitor

Sting vine la Cluj în luna martie a anului viitor
A vândut 100 de milioane de albume
Sting vine la Cluj în luna martie a anului viitor. Artistul britanic Sting va susţine un concert la Sala Polivalentă, pe 15 martie.
Concertul „My Songs” va avea cele mai îndrăgite cântece ale artistului.
Sting a fost distins cu 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât şi ca artist solo.
Compozitor solisr, textier, actor, activist, Sting s-a născut în Newcastle, Anglia.
La Londra în 1977 pentru a fondat The Police cu Stewart Copeland și Andy Summers.
Este unul dintre cei mai distinși artiști solo din lume.
În 2003 a fost numit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) de către Regina Elisabeta a II-a pentru contribuțiile sale în muzică.
Ca membru al Songwriters Hall of Fame a primit Kennedy Center Honors, Premiul de merit al muzicii americane și Premiul Polar Music.
A fost distins și cu titlul de Doctor Honoris Causa în Muzică de către Universitatea Northumbria (1992), Berklee College of Music (1994), Universitatea din Newcastle upon Tyne (2006) și Universitatea Brown la cea de-a 250-a ceremonie de absolvire, în 2018.
A vândut 100 de milioane de albume.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











