REGATUL UNIT: PREMIERUL STARMER EVOCĂ DOI ANI DE COȘMAR TRECUȚI DE LA ATACUL HAMAS CONTRA ISRAELULUI

REGATUL UNIT: PREMIERUL STARMER EVOCĂ DOI ANI DE COȘMAR TRECUȚI DE LA ATACUL HAMAS CONTRA ISRAELULUI
Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră
Premierul britanic Keir Starmer a afirmat marți că cei doi ani trecuți de la atacul comis de mișcarea palestiniană Hamas contra Israelului, care a declanșat războiul din Fâșia Gaza, au constituit un ''coșmar'', transmit Reuters și AFP.
Starmer a declarat că această perioadă a fost marcată de o ''ascensiune a antisemitismului'' în Regatul Unit. În urmă cu câteva zile doi bărbați evrei au fost uciși în timpul unui atac împotriva unei sinagogi din orașul Manchester (nord-vest), comis de Yom Kippur, ziua cea mai sfântă din calendarul evreiesc.
''Comemorăm doi ani de la atacurile oribile ale Hamas contra Israelului, comise pe 7 octombrie 2023. Cel mai grav atac împotriva poporului evreu după Holocaust'', a subliniat șeful executivului britanic într-un comunicat.
''De la acea zi îngrozitoare, atât de multe persoane au trăit un adevărat coșmar'', a spus el, promițând să continue eforturile pentru a repatria ostaticii britanici deținuți de Hamas în Gaza și salutând planul de pace american.
''De asemenea, comunitățile evreiești au devenit ținta unei creșteri a antisemitismului pe străzile noastre. Acest lucru ne marchează identitatea; această țară va rămâne mereu unită și în picioare în fața celor care răspândesc răul și ura împotriva comunităților evreiești'', a adăugat liderul britanic.
Aproximativ 3.000 de persoane s-au strâns duminică, în centrul Londrei, pentru a marca doi ani de la acest eveniment, purtând drapele israeliene și britanice și afișe cu fotografiile ostaticilor.
Atacul terorist de o violență fără precedent comis de comandouri ale mișcărilor palestiniene Hamas și Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023 s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili.
Alte 251 de persoane au fost luate ostatice și duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 47 încă se află în Fâșia Gaza, dar armata israeliană deține informații că doar 22 dintre ele mai sunt în viață.
Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră și aeriană dură asupra pozițiilor Hamas din Fâșia Gaza, operațiune în timpul căreia, până luni la prânz, au murit 67.160 de persoane, alte 169.679 fiind rănite, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, date considerate fiabile de către ONU.
AGERPRES
Citește și:
- 13:43 - România consolidează dialogul transatlantic pentru predictibilitate legislativă și investiții strategice în domeniul tehnologiilor emergente
- 10:35 - Urmărire ca în filme în județul Mureș. Un viceprimar a ajuns cu mașina în șanț, după ce a fugit de filtrul de poliție
- 10:32 - Zile însorite și temperaturi în creștere, mai ales în sud și estul României: cum va fi vremea până la mijlocul săptămânii
- 10:25 - Dezvăluiri BOMBĂ la Rizea TV. Cristian Rizea - Acuzații grave la adresa lui Sebastian Ghiță
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News





_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)


