Cel puțin șapte persoane au fost ucise marți de o lovitură cu rachetă ucraineană asupra unui mare depozit de muniții
Ucraina a intrat în ziua 140 a războiului. Cel puțin șapte persoane au fost ucise marți de o lovitură cu rachetă ucraineană asupra unui mare depozit de muniții din Nova Kahovka, în orașul Herson ocupat de Rusia, în timp ce Volodimir Zelenski afirmă că rușii au lovit din nou Harkovul și împrejurimile, făcând mai multe victime.
UPDATE 9:07 - Margulan Seisembaev a explicat cea mai mare greșeală a lui Vladimir Putin, care probabil o să-l ducă la un colaps.
Miliardarul, investitorul, personalitatea publică și filantropul kazah Margulan Seisembaev a acordat un interviu în care a explicat de ce Putin s-a trezit într-o situație de zugzwang (situație în șah în care jucătorul obligat să mute are la dispoziție numai mutări dezavantajoase, n.r.).
Potrivit expertului, președintele Federației Ruse a făcut o greșeală ireparabilă atacând un popor iubitor de libertate.
UPDATE 9:03 - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă, în mesajul zilnic către popor, că ocupanții au lovit din nou Harkovul și comunitățile din regiuni, unde există victime, răniți și morți. El mai arată că în Donbas, încercările de ofensivă nu se opresc, iar situația de acolo nu devine mai ușoară. „În fiecare zi primim și experimentăm o mulțime de știri dureroase. Războiul continuă, bombardamentele rusești nu se opresc nici măcar o zi”, spune președintele Ucrainei.