Nicolae Ciucă: România are nevoie de un nou proiect de țară, care să răspundă provocărilor prezentului

Nicolae Ciucă: România are nevoie de un nou proiect de ţară, care să răspundă provocărilor prezentului
„România este o țară sigură! Da - asta spunem datorită Armatei României"
„România este o țară sigură! Da - asta spunem astăzi datorită Armatei României și datorită Alianței la care am aderat în urmă cu 20 de ani. Aceasta este una dintre cele mai mari realizări pe care România le-a făcut în ultimele decenii”, a declarat Nicolae Ciucă la evenimentul „ROMÂNIA-NATO, 20 de ani”.
„În drumul postcomunist al României au fost până acum două mari etape în raport cu apartenența la NATO - una de tranziție și aspirație la aderare, înainte de 2 aprilie 2004; cea de-a doua de consolidare a poziției de stat membru al Alianței în cei 20 de ani care s-au scurs de atunci. Aderarea la NATO nu a fost destinația noastră - a fost un început pentru noi. Începutul transformării și al efortului întregii societăți de a deveni mai bună și mai dreaptă. Mă simt mândru când privesc în urmă la ultimii 20 de ani și văd diferențele semnificative, care se datorează și efortului a zeci de mii de oameni, din care am avut onoarea să fac parte și eu”, a ținut să precizeze președintele Senatului.
Nicolae Ciucă a subliniat că ”țara noastră a pornit pe drumul integrării euro-atlantice, imediat după 1990, cu neobosită determinare”.
”Am fost primii care am semnat în 1994 Parteneriatul pentru Pace. Iar atunci când a fost nevoie, nu am ezitat să participăm cu trupe în teatrele de operații alături de aliați. Exact în urmă cu 20 de ani, mă aflam în Irak, la comanda unui batalion de infanterie, ca parte a coaliției internaționale. După intrarea în Alianța Nord Atlantică, România a asumat obiective ambițioase. Țara noastră nu a rămas la statutul de simplu beneficiar, ci a devenit o sursă de securitate în regiune, un pilon esențial al Alianței Nord-Atlantice la Marea Neagră”, a arătat el.
Marcel Ciolacu: „România este ancorată ireversibil în comunitatea euroatlantică și reprezintă o ancoră strategică a NATO pe Flancul de Est”
”Pentru aceasta, vă mulțumim domnule președinte, căci în 2015, alături de ceilalți decidenți politici, ați acordat atenția cuvenită nevoii de bugetare pentru înzestrarea Armatei Române! Ca Șef al Statului Major al Apărării, începând cu 2015, am participat la implementarea deciziei politice de a crește bugetul Apărării și de a investi în dotarea și modernizarea Armatei României. O democrație puternică are nevoie de o armată puternică. Iar o armată puternică, oricând pregătită să își apere cetățenii, este cea mai bună cale de a preveni amenințările”, a afirmat Ciucă.
”România este în prima linie a sprijinului pentru Ucraina. La doar câteva sute de kilometri de locul în care ne aflăm, bombele rusești cad peste case, peste școli, peste piețe ucigând oameni nevinovați. Nu departe de aici, soldați ucraineni luptă cu mijloacele de care mai dispun, dar cu neobosit curaj, pentru a-și apăra țara și pentru a apăra libertatea și democrația. Ca fost militar, știu ce înseamnă să pleci la război și să-ți lași familia în urmă, știind că s-ar putea să nu te mai întorci. Sunt mândru că România contribuie la apărarea Ucrainei și dă dovadă de solidaritate. Este un lucru corect”, a declarat Nicolae Ciucă. El a menționat că acțiunile sunt cele care arată adevărata față a aliaților, iar în acest caz acțiunile vorbesc pentru România. ”Dacă vrem ca pacea să revină pe continentul nostru, dacă vrem să lăsăm generațiilor următoare o lume mai sigură, bazată pe respect pentru regulile internaționale, avem datoria să sprijinim Ucraina să câștige războiul împotriva Rusiei. Trebuie să dăm Ucrainei tot ce are nevoie, nu doar să se apere, ci să câștige. De victoria Ucrainei depinde spre ce fel de viitor ne îndreptăm”, a spus Ciucă.
”Este momentul să deschidem un alt capitol istoric. România are nevoie de un nou proiect de țară, care să răspundă provocărilor prezentului și să definească viitorul. Trebuie să ne întrebăm: cum vrem să arate România peste 10 sau peste 20 de ani? În interiorul acestui proiect de țară putem să ne gândim următorii 10 ani ca un „deceniu al siguranței” pentru România și pentru români. Nu includ aici doar creșterea capacității de apărare și investiția în industria de apărare, ci toate elementele care fac o societate puternică. Cred că România viitorului este una cu instituții democratice solide, capabilă să ofere siguranță la nivelul întregii societăți. România viitorului este un pol de independență energetică, excelează în inovație și tehnologie, pune accentul pe educație și pe combaterea dezinformării și mai ales investește în oameni și în potențialul lor”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News


























