Miercuri sună sirenele în toată țara - Arafat anunță un exercițiu cu alarmele de avertizare

Miercuri sună sirenele în toată țara - Arafat anunță un exercițiu cu alarmele de avertizare
Un exercițiu de alarmare a populației, prin sistemul de sirene de avertizare, se va desfășura miercuri, în cadrul acțiunilor pregătite de structurile de specialitate ale IGSU ca parte a programului din „Săptămâna Protecției Civile”, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Un exercițiu de alarmare a populației, prin sistemul de sirene de avertizare, se va desfășura miercuri, în cadrul acțiunilor pregătite de structurile de specialitate ale IGSU ca parte a programului din „Săptămâna Protecției Civile”, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
El a prezentat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la sediul MAI, detalii despre „Săptămâna Protecției Civile”, un eveniment organizat de DSU și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care se va derula în București și în țară, în perioada 25 februarie – 4 martie, și care cuprinde mai multe activități menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situații de urgență.
"Miercurea sirenelor - noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populația. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obișnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi știm că mâine se va întâmpla ceva. Este obligația noastră să facem acest lucru, asta face Protecția Civilă - pregătește populația. Asta înseamnă să ai o Protecție Civilă puternică - să previi, să pregătești, să răspunzi corect, să reconstruiești. Astea sunt cele patru faze extrem de importante", a declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acționare, 2.865 dintre sirenele funcționale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanșare locală.
"Miercurea sirenelor - pe lângă faptul că informează populația despre acest mod de avertizare, ea ne permite să testăm sirenele periodic și să ne asigurăm că cei care le operează știu ce au de făcut, știu procedurile, că sirenele funcționează", a precizat Arafat.
Evenimente pentru pregătirea populației
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a punctat faptul că "Săptămâna Protecției Civile" are ca principal scop creșterea rezilienței populației față de situațiile de urgență, menționând că, anul acesta, pentru a marca Ziua Națională a Protecției Civile, pe 28 februarie, și Ziua Internațională a Protecției Civile, pe 1 martie, s-a decis organizarea unei săptămâni de evenimente care să permită specialiștilor din domeniu să comunice cu oamenii despre riscuri.
"Și, mai ales, cum să acționeze și cum să se pregătească. (...) Noi, când vorbim cu oamenii despre riscuri, nu vrem să îi panicăm, noi vrem să îi pregătim. Dorința noastră este să ajungem la un nivel de reziliență ridicat. Ce înseamnă reziliență pentru omul de rând? Înseamnă ca o situație de urgență să nu te afecteze mai mult decât pentru o perioadă foarte scurtă și să poți să revii la viața normală, iar, în timpul situației de urgență, să nu devii vulnerabil și să ai ce îți trebuie ca să poți să faci față situației respective", a arătat Raed Arafat.
Sâmbătă și duminică, între orele 9:00 - 17:00, în Piața Revoluției din Capitală, în fața sediului MAI, este prezentată o expoziție de tehnică și echipamente de protecție, care cuprinde, între altele, și echipamente folosite de salvatorii IGSU pentru căutarea victimelor cutremurelor din Turcia, dar și tehnică veche din dotarea pompierilor, păstrată, acum, la muzeu.
De asemenea, este prezentă și Caravana SMURD "Fii pregătit".
În programul "Săptămânii Protecției Civile" se regăsesc și lecții de prim-ajutor, în cadrul cărora paramedicii și voluntarii SMURD vor demonstra modul de administrare a manevrelor salvatoare, după următorul program: la Mall Palas din Iași - pe 28 februarie, între orele 10:00 și 18:00, la Mall Coresi din Brașov - pe 3 martie, în intervalul orar 12:00 - 16:00.
Tot în săptămâna dedicată protecției civile se va derula "Maratonul resuscitării", eveniment public organizat sub forma unui curs de prim-ajutor de dimensiuni crescute, în cadrul căruia zeci de medici, pompieri paramedici, asistenți, formatori și voluntari ai Fundației pentru SMURD îi vor învăța pe doritori măsurile de prim ajutor în cazul unui stop cardio-respirator. Evenimentul va avea loc în ziua de 4 martie, între orele 12:00 și 22:00 la Park Lake din București.
În colaborare cu Institutul pentru Fizica Pământului, în zilele de 4 și 5 martie se va desfășura Turul ghidat "Bucureștii și cutremurele", având ca punct de plecare Piața Universității (statuia lui Ion Heliade Rădulescu).
Caravana SMURD "Fii pregătit" care cuprinde instruiri privind tehnicile de acordare de prim-ajutor medical în situații de urgență, precum și măsurile și modul de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situații de urgență are programate sesiuni de comunicare, astfel: pe 25 și 26 februarie la București (parcarea sediului MAI); pe 27 februarie - Buzău; pe 28 februarie - Vrancea; pe 1 martie - Bacău; pe 2 martie - Neamț; pe 3 martie - Iași; pe 4 martie - Suceava.
Sâmbătă, în conferința de presă desfășurată la sediul MAI, inspectorul general al IGSU, Dan-Paul Iamandi, a anunțat că săptămâna viitoare vor fi organizate "Zilele Porților Deschise" la subunitățile de pompieri din București și din țară.
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News


























