Explozie devastatoare pe o autostradă din Italia VIDEO

Explozie devastatoare pe o autostradă din Italia VIDEO
Un camion încărcat cu GPL a sărit în aer
Explozie devastatoare pe o autostradă din Italia, după ce un camion‑cisternă încărcat cu GPL s-a ciocnit cu un alt TIR. În momentul deflagrației s-a format o bilă uriașă de foc, iar imaginile surprinse amintesc izbitor de cele de la stația GPL din Crevedia, tragedie soldată cu șase morți. Câțiva pompieri aflați în timpul liber sunt prezentați drept eroii care au reușit să evite o catastrofă, în condițiile în care pe autostradă se aflau zeci de autovehicule.
Accidentul s-a produs pe autostrada A1, pe sensul spre Napoli, iar peisajul de la locul deflagrației indică forța devastatoare a acesteia. Resturile cisternei și ale TIR-ului au fost aruncate pe o rază de zeci de metri, pe câmpurile din apropiere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece șoferul a reușit să se salveze, scrie Il Mattino.
Eroii incidentului sunt considerați trei pompieri aflați în timpul liber, care se întorceau din Palermo. Aceștia, văzând flăcările, și-au alertat colegii de la cel mai apropiat comandament și au evacuat întreaga zonă, inclusiv cele două spații de servicii.
Autostrada, una dintre cele mai aglomerate din Italia, a fost închisă traficului în ambele sensuri timp de mai multe ore, perioadă în care s-au format cozi kilometrice, fiind necesară crearea unei benzi provizorii.
Sursa: Realitatea Din Italia
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











