Cazurile de COVID-19, în creștere în România, mai ales în București

Cazurile de COVID-19, în creștere în România, mai ales în București
Primele măsuri legate de creșterea la peste 2.000 de infectări pe zi în România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat primele măsuri legate de creșterea la peste 2.000 de infectări pe zi în România.
Ministrul Alexandru Rafila a anunțat că infectarea cu COVID-19 a revenit în România la fel ca în alte țări. Acesta a precizat că sunt raportate în jur de 2.000 de cazuri pe zi. Ministrul Sănătății a adăugat că actualul val COVID-19 va mai dura circa o săptămână, două, după care va scădea numărul de cazuri.
„A revenit și în România, ca și în alte țări. În momentul de față avem circa 2.000 de cazuri pe zi. Formele nu sunt așa de grave cum au fost în alte valuri anterioare. De curând am început și o să terminăm foarte rapid achiziția unor alte antivirale care sunt disponibile în momentul de față pe piață. Chiar mâine va fi o ședință cu spitalele din București să vedem dacă există probleme în ceea ce privește spitalizarea pacienților. Sunt oameni și mulți dintre ei preferă să rămână spitalizați câteva zile, chiar dacă tratamentul se poate face ambulatoriu și noi o să venim în întâmpinarea acestor pacienți sau a pacienților care au comorbidități, încât să asigurăm spitalizarea”, a afirmat Alexandru Rafila, potrivit News.ro.
De asemenea, ministrul Sănătății a anunțat că a convocat o întâlnire vineri, 15 septembrie, cu directorii mai multor spitale din Capitală. Al. Rafila a precizat că este posibil să apară aglomerări în zone precum Bucureștiul, unde deja s-au aglomerat cele două spitale de boli infecțioase „Matei Balș” și „Victor Babeș”.
„În anumite zone este posibil să apară, unde sunt aglomerații mari urbane, cum este Bucureștiul. (...)
Sunt două spitale de boli infecțioase, după cum bine știți, Balș și Babeș, s-au aglomerat. O să discutăm și cu colegii de la celelalte spitale de urgență, mâine dimineață (vineri, 15 septembrie, n.r.), încât să putem asigura spitalizarea, dacă cumva prezentările sunt mai numeroase. Opinia mea e că acest val va mai dura circa una, două săptămâni, după care o să înceapă să scadă numărul de cazuri. Această transmisibilitate mai mare a acestui virus sau a variantei actuale duce la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, dar nu numai în România. Repet, peste tot se întâmplă același lucru”, a completat ministrul Sănătății.
PROTOCOLUL LA INFECTAREA COVID-19 - CUM ȘI UNDE SE FACE TESTAREA
„Se poate face testare acasă. Se constantă simptomatologia, dacă există, dacă nu există, atunci discutăm de forme inaparente.
Poți să te duci la medicul de familie. Dacă ai o formă care să împiedice activitatea, atunci primești concediu medical. Dacă cumva nu mai există restricții în ceea ce privește circulația persoanelor infectate, dar recomandarea utilizării măștii de o persoană care este simptomatică, de exemplu, mai ales atunci când merge în comunitate, merge cu autobuzul, există și rămâne. Cred că este o chestiune de responsabilitate. Dacă suntem răciți, atunci să încercăm să nu răspândim infecția”, a explicat ministru lSănătății, potrivit News.ro.
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News


























