Actualitate· 1 min citire

Bărbat dat în urmărire națională după ce a fugit dintr-un spital de psihiatrie din Buzău

Bărbat dat în urmărire națională după ce a fugit dintr-un spital de psihiatrie din Buzău

Bărbat dat în urmărire națională după ce a fugit dintr-un spital de psihiatrie din Buzău

Realitatea de Tulcea
Scris de Realitatea de Tulcea Publicat: 1 mar. 2024, 08:33

Un pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, secția Ojasca, a fugit, joi noapte, din unitatea medicală

Poliția buzoiană este în alertă după ce un pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, secția Ojasca, a fugit, joi noapte, din unitatea medicală. Oamenii legii au organizat filtre în tot județul pentru a-l găsi pe pacientul fugar. Bărbatul a fost dat în urmărire la nivel național. 

Conform IPJ Buzău, polițistii au fost alertați joi noapte, iar în urma sesizării, au fost mobilizate echipaje din dispozitivul de ordine publică, dar și polițiști de investigații criminale, precum și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) și jandarmi.
 
Concomitent, au fost organizate și instituite filtre pe căile principale de acces.
 
Bărbatul, Mocanu Sorin, în vârstă de 36 de ani, din comuna Tâmboești, județul Vrancea, a fost dat în urmărire la nivel național.

Bărbat dat în urmărire națională după ce a fugit dintr-un spital de psihiatrie din Buzău – poza 1

 
El are 1,75 metri înălțime, constituție atletică, păr tuns scurt, ochi albaștri, iar ca particularitate are postura ușor aplecată în timpul mersului. 
 
La momentul plecării din unitatea medicală, era îmbrăcat cu pijamale.
 
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea lui sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate