Actualitate· 4 min citire

Angajații din Sănătate vor picheta, joi, sediile ministerelor Sănătății și Muncii. Principalele nemulțumiri

Angajaţii din Sănătate vor picheta, joi, sediile ministerelor Sănătăţii şi Muncii. Principalele nemulțumiri

Angajaţii din Sănătate vor picheta, joi, sediile ministerelor Sănătăţii şi Muncii. Principalele nemulțumiri

Realitatea de Tulcea
Scris de Realitatea de Tulcea Publicat: 21 feb. 2024, 14:24

Angajații din Sănătate vor picheta joi, sediile ministerlor Sănătății și Muncii, ei fiind nemulțumiți de majorarea salariilor cu doar 15%

Angajații din Sănătate vor picheta joi, sediile ministerlor Sănătății și Muncii, ei fiind nemulțumiți de majorarea salariilor cu doar 15%. Oamenii consideră că această creștere acoperă numai parțial inflația și este departe de nivelul acesteia din ultimii ani. Astfel, între orele 12.00 – 13.30 va fi pichetat sediul Ministerului Sănătății, iar de la 13.30 la 15.00 sindicaliștii vor picheta sediul Ministerului Muncii. 

Reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară” au anunțat miercuri, că va continua programul de proteste deoarece Guvernul își menține intenția de creștere a salariilor de bază cu doar 15% și refuză onorarea obligației legale de a negocia.

“Deși Guvernul prezintă această măsură drept o creștere salarială, ea nu reprezintă o creștere a puterii de cumpărare a veniturilor salariale ale  angajaților din sănătate. Este doar o acoperire parțială a inflației, departe de nivelul acesteia din ultimii ani. A discuta despre o creștere salarială înseamnă a discuta despre creșterea puterii de cumpărare. Orice altă formă de «creștere» salarială care nu îndeplinește această condiție menține status-quo-ul scăderilor veniturilor salariale”, au transmis reprezentanții Federației “Solidaritatea Sanitară”.

Ei au precizat că acesta este principalul motiv pentru care protestele nu se opresc și acestea continuă joi, cu participarea a 300 de membri.

Astfel, între orele 12.00 – 13.30 va fi pichetat sediul Ministerului Sănătății, iar de la 13.30 la 15.00 sindicaliștii vor picheta sediul Ministerului Muncii.

“Pichetările din fața celor două ministere sunt ultimele acțiuni de protest pe care le desfășurăm în stradă cu un număr redus de persoane. Ele vor fi continuate de «protestul din pauza de masă» (o repetiție pentru greva generală) ce se va desfășura în data de 29.02.2024 și ultimul protest în stradă dinaintea grevei generale, respectiv mitingul național al angajaților din sănătate, care va fi desfășurat în Piața Victorie de Ziua națională a personalului medical (luni, 11 martie)”, a precizat sursa citată.

Sindicaliștii au adăugat că realitatea evoluției veniturilor salariale ale angajaților din sănătate este demonstrată de datele statistice oficiale, care arată că inflația în perioada 1 ianuarie 2022 - 1 ianuarie 2024 este de 23,59%.

“Dacă din valoarea inflației scădem majorările salariale nominale medii din această perioadă, care au fost (în ultimii doi ani, incluzând 1 ianuarie 2024) de 6,25% devine evident faptul că doar în ultimii doi ani puterea de cumpărare a veniturilor salariale medii (veniturile salariale reale) ale angajaților din sănătate a scăzut cu 17,34%. O creștere cu 15% doar a salariilor de bază în următoarele luni înseamnă o creștere cu cel mult 10% a veniturilor salariale. În consecință, la momentul final al creșterilor salariale angajații din sănătate vor avea o scădere salariilor reale (a puterii de cumpărare a veniturilor salariale) cu cel puțin 7,34% raportat la inflația de până acum. Acestei scăderi i se va adăuga evoluția inflației din perioada următoare (4,7% până la sfârșitul anului 2024 pe prognoza BNR), care va determina la nivelul anului 2024 o scădere a veniturilor salariale reale de 12,4%”, au mai transmis sindicaliștii.

Oamenii susțin că indexarea salariilor cu rata inflației necesită o creștere a salariilor cu 25%.

“Aceste calcule simple și ușor de efectuat de fiecare persoană indică o realitate tristă, pe care angajații din sănătate o resimt deja: Guvernul propune o creștere nominală a salariilor de bază al cărei efect este ratarea de departe a indexării veniturilor salariale și sărăcirea angajaților din sănătate. Calculele demonstrează că indexarea veniturilor salariale cu rata inflației necesită o creștere suplimentară a veniturilor medii salariale (a anvelopei salariale) cu 22,4% (sau o creștere cu cca. 25% pentru întregul an 2024). Abia ceea ce depășește acest nivel ar reprezenta o creștere a veniturilor salariale reale. Doar prin intermediul unei creșteri salariale poate fi asigurată recompensarea echitabilă pentru toți angajații, inclusiv pentru profesioniștii care participă la asigurarea permanenței serviciilor medicale (în mod direct sau prin contribuția la funcționarea unităților)”, mai arată sursa citată.


Sursa: Realitatea Medicala

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate