Peste 150 de tulceni au susţinut din tribune joi seara echipa Viitorul Constanţa în semifinala de Cupa României cu Universitatea Craiova, graţie eforturilor depuse de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea şi preşedintele Petre Badea. Nu este prima excursie gratuită oferită suporterilor şi, din fericire nici ultima.

„Au fost la acest meci aproximativ 150 de suporteri tulceni care au susţinut echipa Viitorul, aşa cum au făcut-o şi în meciurile de campionat şi de această dată au purtat noroc echipei Regelui Hagi. Golurile lui Ianis Hagi au adus calificarea în finala de la Ploieşti şi anunţ de pe acum suporterii din Tulcea că atât Asociaţia Judeţeană de Fotbal Tulcea cât şi eu personal vom face toate eforturile să fim prezenţi în număr cât mai mare la finala cu Astra Giurgiu şi să aducem trofeul Cupa României în Dobrogea. După titlul de campioană, acest trofeul lipseşte din vitrina clubului”, a declarat Petre Badea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.