România a primit aviz formal pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale

România a primit aviz formal pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale
Evaluarea adoptată în octombrie arată că România îndeplineşte standardele internaţionale
România a primit, joi, 27 noiembrie, avizul formal al Grupului de lucru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru combaterea mitei în operaţiunile economice internaţionale.
Acesta este un „pas decisiv” în procesul de aderare a României, a anunțat DNA.
Potrivit DNA, evaluarea adoptată în luna octombrie arată că România îndeplineşte standardele internaţionale în prevenirea şi combaterea corupţiei care implică funcţionari publici străini.
„Acest rezultat a fost posibil datorită eforturilor susţinute ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în strânsă colaborare cu Ministerul Justiţiei. DNA a avut un rol important în implementarea recomandărilor OCDE, iar una dintre cele mai importante - cea privind resursele umane, financiare şi de formare profesională - a fost considerată pe deplin îndeplinită. Totodată, evaluarea OCDE recunoaşte progresele României şi în celelalte recomandări aflate în curs de implementare, rezultate obţinute prin aceeaşi colaborare instituţională”, a explicat DNA.
În baza noii legislaţii - Legea nr. 319/2024, modificată prin Legea nr. 156/2025, DNA are competenţă exclusivă pentru investigarea mitei oferite funcţionarilor publici străini şi a infracţiunilor conexe, precum spălarea banilor sau falsul în înscrisuri.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:01 - Cod Rutier 2026. Pozitiv la alcooltest după două beri: este contravenție sau infracțiune?
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
- 12:05 - Caz șocant în Constanța. Profesor de 67 de ani, reţinut după a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














