REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE A PERMISULUI DE CONDUCERE, CONDIŢIONATĂ ŞI DE DOVADA ACHITĂRII AMENZII

REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE A PERMISULUI DE CONDUCERE, CONDIŢIONATĂ ŞI DE DOVADA ACHITĂRII AMENZII
Care sunt condițiile pentru reducerea perioadei de suspendare
Un proiect ce prevede ca reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere să fie condiționată și de dovada achitării amenzii a fost adoptat, miercuri, 7 mai, de Camera Deputaților.
Acest act normativ completează articolul 104 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 cu privire la circulaţia pe drumurile publice.
Potrivit noilor prevederi, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea unor contravenţii se reduce cu o treime, de către şeful Poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful Poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile, cumulativ.
Care sunt condițiile pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce
Condițiile sunt: a fi declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, a fi obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei, precum și prezentarea dovezii achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei ce a determinat suspendarea dreptului de a conduce.
Camera Deputaţilor este for legislativ decizional pentru acest act normativ. Pentru ca o lege să se aplice, aceasta trebuie să fie promulgată de președintele țării și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Citește și:
- 21:22 - Volodimir Zelenski stabilește când ar putea avea loc alegerile: Ce spune despre un nou mandat
- 20:30 - Fără permis din 2019, a provocat un accident cumplit: o victimă amputată
- 19:53 - Iranul amenință Europa cu represalii: ce riscuri apar pentru Uniunea Europeană în contextul războiului
- 19:01 - România caută protecție strategică sub scutul Franței. Câte focoase nucleare controlează Emmanuel Macron
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











