Consilierii locali tulceni ar fi trebuit să adopte azi, în şedinţa de Consiliu local, proiectul de hotărâre „Planul Urbanistic Zonal MODERNIZAREA PORTULUI TULCEA DE LA Mm 38+1530 LA Mm 38+800″, intravilan, strada Portului -Zona Faleză, numere cadastrale 31481,40039, Tulcea şi Regulamentul Local de Urbanism aferent”.
Un proiect foarte important, ba chiar vital pentru depunerea aplicaţiei de finanţare prin care atât portul cât şi faleza se vor reabilita şi moderniza. Iniţiatorul proiectului, primarul municipiului Tulcea, a retras acest proiect de pe ordinea de zi chiar înainte de a fi supus la vot, după o şedinţă cu scântei în care edilului i s-au reproşat mai multe lucruri. Surse din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, proprietarul terenului generic numit „faleza Dunării” spun că fără Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent aplicaţia nu poate fi depusă la finanţarea autorităţii de management iar proiectul se află într-un real pericol de a nu se mai realiza. Sunt şanse mari ca luni, 29 octombrie 2018, într-o şedinţă de îndată, proiectul să fie supus dezbaterii şi aprobării consilierilor locali.