Peste 300 de hectare de teren au fost ,,igienizate” din cauza unui incendiu de amploare în zona 7 Țevi. Potrivit unui comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al ISU Delta Tulcea Florentin Daciu ,,timp de 6 ore,  nu mai puțin de 22 de pompieri și mai mulți lucrători ai Ocolului Silvic au lucrat pentru lichidarea incendiului care a afectat o suprafață de aproximativ 300 de hectare de vegetație uscată, stuf și mărăciniș.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 04:30, iar cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spații deschise.
Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 microbuz pentru transport personal.
Intervenția a fost îngreunată de zona inaccesibilă pentru autospeciale.”

Articolul precedentRaed Arafat: Coronavirsul nu are tratament. Și nici nu există vaccin!
Articolul următorPersoanele cu risc de Coronavirus în carantină la Tabăra Babadag