Luni, după–amiază, la Teatrul Jean Bart a avut loc prima zi a „Galei 100 – Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România“, proiect implementat de Consiliul Județean Tulcea,  cu finanțare asigurată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Proiectul vizează, odată cu cinstirea înaintașilor, aducerea de mulțumiri unor personalități marcante pentru județul Tulcea,  pentru întreaga activitate în folosul comunității locale, pentru dăruirea de care au dat dovadă, pentru implicarea în problemele județului.  Astfel 100 de personalități din domenii ca educație, sănătate, cultură, cercetare, artă, administrație etc. primesc plachete aniversare, personalizate pentru Centenar. De asemenea, vor fi premiați veteranii de război din județul Tulcea.
“Astăzi, avem onoarea de a avea alături de noi personalități din cultură, culte, educație, cercetare, mediu, artă, mediu de afaceri, sport, urmând ca în cea de a doua zi a galei, să avem alături de noi personalități din administrație, sănătate, veterani de război și cadre militare în retragere sau în rezervă. Tuturor le mulțumim că au răspuns invitației noastre pentru a marca împreună Marea Unire și revenirea Dobrogei la Patria Mamă.”, a declarat în deschiderea galei președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
În cadrul primei zile a galei, au primit plachete următoarele personalități, pe secțiuni:
Cultură, culte – Ștefan Coman, P.S. Visarion Bălțat – Episcopul Tulcii, Nelu Serghei, Roman Jora, Dumitru Caimacan-Popescu
Educație – Mihai Albotă, Petru Șolcă, Liviu Lucan, Tania Niculescu, Vasile Velea
Cercetare – Marian Tudor, Aurel Daniel Stănică, Sorin Cristian Ailincăi, Vasile Bacalu, Victor Henrich Baumann, Florin George Topoleanu
Mediu – Paul Vasiliu, Romulus Știucă, Marian Traian Gomoiu, Janos Botond Kiss, Ștefan Răileanu, Viorel Roșca
Artă – Eugeniu Barău, Keita Ibrahima, Gheorghe Neață, Laurențiu Midvichi, Carol Feldman, Călin Grigoriu, Viorel Poiată, Traian Oancea, Ștefan Găvenea
Mediu de afaceri – Gheorghe Dobra, Nicolae Anghelovici, Nicolae Ciuleac, Victor Iancu, Hristu Caraman, Cozma Serghei, Paula Vals, Dan Verbina, Tudorel Țopa
Sport – antrenori – Nicolaie Pănuță, Constantin Burungiu, Marius Sarighioleanu, Gabriela Gheorghe, Mihaela Grecu, Ștefan Simion
Sport – legende – Ivan Patzaichin, Elena Fidatov Moruzov, Toma Simionov, Vasile Dîba.
În colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea, în prima zi a Galei 100 a avut loc și o lansare de carte „140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România/Studii istorice” și festivitatea de premiere a Concursului de studii istorice pe tema unirii Dobrogei cu România – 14 Noiembrie 1878. Scopul acestui concurs a fost introducerea în circuitul științific și al opiniei publice a unei ample, diverse și avizate prezentări privind evenimentul de la 14 Noiembrie 1878 și a semnificațiilor sale, precum și promovarea la nivel național și internațional a problematicii respective.
În cadrul celor două zile ale galei, momentele artistice sunt susținute de invitați speciali: naistul Nicolae Voiculeț, mezzosoprana Maria Cernat, tenorul Mădălin Băldău, pianista Andrada Ștefan, balerinii Petronela Olimpia Iordache și Ștefan Cristea Gheorghiu, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța, precum și Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța.

Articolul precedentDin ciclul „Toate mi se întâmplă numai mie!”: Tranport Public SA Tulcea a rămas fără bani de salarii!
Articolul următorStrategia Integrată de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării – Deschizător de drumuri pentru utilizarea Mecanismului ITI în România