În noaptea de vineri spre sâmbătă, din caseria Societăţii Transport Public SA din Tulcea s-au sustras banii de salarii care ar fi trebuit plătiţi azi angajaţilor. Aproape 200.000 de lei potrivit registrului de casă. Conform informaţiilor furnizate de inspectorul şef al IPJ Tulcea, Daniel Grădinaru, în acest caz a fost deschisă o anchetă a poliţiştilor care deja au şi un cerc de suspecţi, patru la număr din care doi cunoscuţi cu antecedente. Sursele judiciare mai spun că angajatul firmei de pază a fost sechestrat de hoţi şi că toată operaţiunea a durat câteva minute. Ceea ce dă de bănuit anchetatorilor că furtul a fost la pont, iar hoţii cunoşteau fosrte bine că sunt bani în caserie şi, mai ales, cu să intre în posesia lor.

Este al doilea eveniment „delicat” care se întâmplă în curtea Societăţii Transport Public SA din Tulcea, după incendiul din 12 ianuarie 2018 în urma căruia au ars majoritatea autobuzelor. Din acest motiv, evenimentul trebuie tratat atât anteeveniment cât și în dinamica desfășurării lui.

Astfel, după producerea incendiului de la STP, se impunea realizarea unei analize de risc la securitate fizică, în conformitate cu prevederile art. 4 al. 4 lit. B și C din Instrucțiunile nr. 9/2013 ale M.A.I. care prevăd următoarele: ”alin. 4 – analiza de risc la securitate fizică se efectuează înaintea instituirii măsurilor de securitate și se revizuiește în una din următoarele situații :

  1. – în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectivă;
  2. – în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcționale sau a obiectului de activitate al unității.”

Este important de ştiut dacă această analiză de risc la securitate fizică a fost revizuită după incendiul petrecut la STP şi mai important este dacă analiza de risc la securitate fizică a fost revizuită prin suplimentarea măsurilor de securitate existente la momentul producerii incendiului.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4, alin 2 din aceleași Instrucțiuni, „(…) documentația prevăzută în analiza de risc, se înregistrează la unitatea beneficiară după asumarea acesteia de către conducătorul unității, urmând ca în termen de 60 de zile să se realizeze implementarea măsurilor stabilite”. În plus, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor „răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților”.

Din acest motiv, pentru anchetatori vor fi două scenarii posibile:

  1. Nu a fost revizuită analiza de risc la securitate fizică conform prevederilor legale, caz în care s-a funcționat ca și până la eveniment, şi
  2. A fost revizuită analiza de risc la securitate dar fie nu s-au implementat măsurile dispuse fie analiza de risc la securitate fizică a fost întocmită la mica înțelegere cu evaluatorul pentru a nu suplimenta măsurile de securitate (deși revizuirea în condițiile art. 4 alin. 4 lit. B și lit. C trebuie să se facă cu suplimentarea acestor ) fapt ce denotă faptul că evaluatorul ales pentru întocmirea analizei de risc la securitate fizică a dat dovadă (în cel mai bun caz ) de incompetență și ar trebui să răspundă pentru asta.

Cu certitudine se poate spune că măsurile de securitate adoptate după incendiul din ianuarie au fost insuficiente şi că organele de control nu au verificat, nu au controlat și, mai ales, nu au dispus măsuri de remediere sau de punere în concordanță cu prevederile analizei de risc.

Despre caserii şi seifuri

Potrivit specialiştilor consultaţi cu prilejul acestui nou eveniment petrecut în curtea Societăţii Transport Public SA din Tulcea se mai desprind câteva concluzii.

Având în vedere că la nivelul Societăţii Transport Public SA din Tulcea există casierie prin care periodic se tranzitează sume mari de bani, în conformitate cu prevederile art 81 din Anexa 1 a HG 301/2012, ca și măsuri minime de securitate, ”Unitățile și instituțiile de interes public trebuie să prevadă sisteme de supraveghere video pe căile de acces, holuri și alte zone cu risc ridicat, detecție a efracției pe zonele de expunere sau depozitare valori și control acces, prin personal sau echipamente ”. Aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 17 din Anexa 1 a HG 301/2012 și anume:

  1. Casieriile furnizorilor de utilități se amenajează pentru a asigura securitatea persoanelor și a valorilor manipulate și depozitate ;
  2. Prin subsistemul de alarmare la efracție trebuie să se asigure sesizarea stărilor de pericol la adresa persoanelor și protejarea spațiilor cu valori ( chiar mă întreb dacă mai erau funcționale telecomenzile de panică , care ar fi trebuit să fie în dotarea agenților de securitate )
  3. Echipamentele de televiziune cu circuit închis trebuie să asigure preluarea de imagini din zonele de intrare, lucru cu numerar, de depozitare a valorilor, asigurând stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară pentru recunoașterea persoanelor care acced în spațiul respectiv;
  4. Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri certificate, cu clasă de rezistență la efracție determinată, fixate conform instrucțiunilor producătorului ; ( Nu cred că un seif cu o singură încuietoare, are clasă de rezistență la efracție);
  5. Operațiunile cu numerar se desfășoară conform cerințelor art 6 alin . 3 și anume ” Operațiunile cu numerar în zonele de tranzacționare la unitățile financiar bancare se pot efectua în spații amenajate, în care personalul este separat de clienți prin elemente de protecție rezistente la acțiunea armelor de foc și sertar de preluare indirectă a valorilor, sau prevăzute cu cu seifuri / dulapuri de casierie cu deschidere temporizată ori prin mașini de reciclare a numerarului”
  6. În situația în care obiectivele din această gamă nu au pază fizică permanentă (la casierie ) sistemul de alarmare împotriva efracției se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor și intervenție.

 Întrebări, pentru moment, fără răspuns despre furtul de la Societatea de Transport Public SA

Chiar dacă în municipiul şi judeţul Tulcea se întâmplă aproape zilnic evenimente de genul „La data de x., polițiștii Serviciului Y au depistat în trafic …bla bla bla” sau „La data de x., polițiștii Serviciului Y au … (făcut şi au dres), motiv pentru care s-a întocmit dosar de cercetare penală”, fapte banale pe care ziarul nostru nu le mai publică de ceva vreme, un furt din caseria unei mari societăţi nu se întâmplă zilnic. Şi când este vorba de miliarde de lei vechi, parcă un astfel de eveniment ar trebui să facă din poliţiştii tulceni nişte eroi. Măcar şi pentru că au început o cercetare penală, că au un cerc de suspecţi şi, cel mai important, că fapta există şi că situaţia e sub control. Despre furtul de la Societatea de Transport Public buletinul de presă al IPJ Tulcea de sâmbătă, duminică şi luni n-a scris un rând măcar! Doar la o solicitare scrisă pe acest subiect am primit următorul răspuns:

„La data 9/10.11.2018, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au fost sesizaţi cu privire la sustragerea unei sume de bani dintr-o unitate publică de pe raza municipiului Tulcea şi agresarea unei persoane din incinta unităţii respective. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru tâlhărie, cercetările continuă”. Ce aţi înţeles dumneavoastră din această „comunicare” am înţeles şi noi. Mai mult, de la Societatea de Transport Public SA Tulcea nici măcar un punct de vedere oficial.

Motiv pentru care considerăm să atât investigatorii Poliţiei cât şi reprezentanţii societăţii păgubite, aflată în subordinea Primăriei Tulcea, ar trebui să se răspundă la câteva întrebări care ar limpezi lucrurile în ceea ce priveşte evenimentul din noaptea de vineri spre sâmbătă:

  1. Cine a dispus ca banii să fie scoși din bancă și depozitați pe timp de week-end în casierie, în sumă așa de mare ?
  2. Cine a avut cunoștință de acest fapt?
  3. Cine a transport banii și cu ce mijloc de transport, având în vedere prevederile legale privind transportul valorilor monetare?
  4. Care sunt persoanele vizate (suspecte) și moralitatea acestora, precum și alibiurile existente pentru perioada de timp dată?
  5. Care sunt cercurile de prieteni, cunoscuți, ai acestor persoane suspecte şi vizate în anchetă de către poliţişti?
  6. Care au fost ultimile controale efectuate de către organele de poliție competente teritorial, măsurile dispuse și urmărirea implementării acestora?
  7. Dacă de la comiterea faptei şi până acum a fost cineva tras la răspundere pentru neregulile constatate (desigur, dacă au existat așa ceva)?
  8. Ce modalitate de verificare și control a agenților de securitate care deservesc obiectivul exista înainte de eveniment?
  9. Când a fost efectuată ultima simulare pentru intervenția la un eveniment a echipajelor de intervenție (efectuată atât de către beneficiar cât și de către organele de poliție competente teritorial)?
  10. Care este modalitatea de achiziție a serviciilor de pază, de întocmire a planului de pază și de respectare a prevederilor acestuia, mai ales că a mai fost un eveniment nedorit la această societate în luna ianuarie 2018?
  11. Care este calitatea factorului uman implicat în serviciile de pază şi dacă aceștia sunt instruiți și apți din punct de vedere fizic și psihologic pentru această activitate?
  12. Au funcționat în parametrii proiectați echipamentele de securitate existente?

Lansăm public aceste întrebări atât conducerii Societăţii Transport Public SA din Tulcea cât şi anchetatorilor din cadrul IPJ Tulcea.

Articolul precedentFemeia împuşcată în faţă de concubinul sinucigaş a murit azi dimineaţă
Articolul următorGala 100 – Oameni pentru Tulcea, Oameni pentru România!