În şedinţa de Guvern de ieri, 4 februarie 2020 una din hotârârile adoptat a fost cea ,, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Tulcea de către Caloianu Carmen.”
Hotărârea adoptată ieri vine fix la o lună de zile după ce Hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Tulcea de către domnul Marinov Gabriel – Teodosie, adoptată în şedinţa de Guvern din 27 decembrie 2019, şi-a produs efectul, adică prin publicarea în Monitorul Oficial al României.
Doamna Carmen Caloianu este absolvent al Academiei de Studii Economice București – Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori și de asemenea a mai studiat Managementul Serviciilor Medicale la Universitatea Ovidius Constanța.
Înainte de detașarea în funcția de subprefect, doamna Carmen Caloianu a fost consilier superior la Casa de Asigurări de Sănătate Tulcea.