Agenţia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea va organiza vinerea viitoare, în data de 18 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, evenimentul ce va avea loc la Tulcea, Măcin și Babadag și care va avea ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici.

„Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți reprezintă o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceștia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupațiile cu posibilități mai mari de angajare pe termen mediu și lung. La acest eveniment, pot participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Până la această dată au fost contactaţi peste 274 de agenţi economici, dintre aceştia şi-au anunţat participarea 52 de angajatori (din care 1 angajator de inserţie), oferind 553 locuri de muncă vacante.”, a declarat directorul executiv al AJOFM Tulcea, Cristian Denuşi.

Principalele locuri de muncă oferite de către angajatori sunt în următoarele ocupaţii:

Pentru studii superioare (17): inginer mecanic, inginer electromecanic, inginer chimist, inginer construcții, inginer instalaţii construcții, inginer tricotaje confecţii, inginer geodez, inginer tehnolog, șef magazin, asistent manager.

Pentru persoanele fără studii superioare (514): lacătuș mecanic, sudor, strungar universal, electrician, electromecanic, operator calculator, confecţioner textile, croitor, lăcătuș confecţii metalice, vopsitor, agent de securitate, șofer de autoturisme și camionete, șofer profesionist, lucrător comercial, agent vânzări, vânzător, mecanic auto, mecanic agricol, paznic, pescar, bucătar, patiser, ospătar, barman, pizzar, tranșator, șef tură, recepţioner marfă, frigotehnist, instalator, tâmplar universal, agent de turism, tehnician echipamente, muncitor necalificat, manipulant mărfuri etc.

Articolul precedentTulceni de top la World Cup Kyokushin Union” Moscova 2019
Articolul următorPSD şi-a retras plângerile împotriva tinerilor care au vandalizat panoul electoral