O mai bună protecţie a drepturilor consumatorilor, acesta este obiectivul pe care Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud-Est (Galaţi) şi le-a propus azi cu ocazia ZILEI MONDIALE A DREPTURILOR CONSUMATORILOR – 15 MARTIE.
„În fiecare an, ne bucurăm de semnificaţia zilei de 15 Martie, fie că suntem consumatori, fie că suntem instituţii de stat sau organizaţii neguvernamentale cu responsabilităţi în domeniul asigurării protecţiei consumatorilor, pentru că interesul de a asigura o piaţă sigură a bunurilor şi serviciilor, de a asigura respectarea drepturilor legitime ale consumatorilor este comun. CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi), prin Comisariatele Judeţene de Protecţie a Consumatorilor Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea din subordine, supraveghează în permanenţă asigurarea acestor deziderate, prin controalele efectuate și supravegherea permanentă a piaţei.”, este mesajul transmis azi cu ocazia ZILEI MONDIALE A DREPTURILOR CONSUMATORILOR.
Moment de bilanţ pe 2018
Ca un bilanţ, în anul 2018, comisarii Regiunii Galaţi au efectuat 8.684 acţiuni de control, în cadrul a 48 tematici de control dispuse prin programul de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi 26 tematici proprii ale CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi), din domeniile cele mai diverse, de la produse alimentare şi unităţi de alimentaţie publică, la bunuri nealimentare din toate categoriile, de la prestări de servicii dintre cele mai diverse, la servicii de furnizare utilităţi publice sau servicii financiare bancare şi nebancare.
Au fost verificaţi atât operatori mari şi mijlocii (35%) cât şi operatori mici (65%), în aproape 70% dintre controalele efectuate constatându-se abateri de la prevederile privind protecţia consumatorilor.
„Pentru abaterile constatate, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în 5.948 cazuri, 2.958 procese verbale de constatare-contraventie s-au finalizat prin aplicarea unor amenzi contravenţionale (49,7%), în valoare de 15.787.900 lei, iar 2.990 s-au finalizat prin aplicarea sancţiunii avertismentului (51,3%), parte dintre acestea ca urmare a intrării în vigoare a Legii 270/2017 a prevenirii.
În anul 2018 comisarii CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) au dispus măsuri de oprire definitivă de la comercializare a unor mărfuri cu abateri în valoare totală de 918.691 lei, din care 40,3% provin din spaţiul extracomunitar (import din terţe ţări).
De asemenea, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor mărfuri cu abateri în valoare totală de 416.573 lei.
Rezultate controale
În urma a peste 200 de controale efectuate au fost constatate, la diverşi operatori economici, în marile lanţuri de magazine, unităţi de alimentaţie publică, instituţii financiare bancare şi nebancare, dar şi mici comercianţi, practici comerciale incorecte dintre cele mai diverse.
Exemplificăm astfel:
a). Ierarhizarea produselor în funcție de o caracteristică sau alta a produsului, de utilitatea sa, de volumul de vânzări, de o regiune anume, de aşa zise teste efectuate produselor etc. – 125 cazuri (ex: No.1 în Europa, Nr. 1 în România, Marca no. 1 în Italia, Votat produsul anului etc.)
b). Prezentarea unor oferte promoționale nedovedite (”2 LA PREŢ DE 1”, ” 2+1 gratis”, „3+1 bonus”, „PROMOTIE 3+1 CADOU”, „120g la preţ de 100g”, „+3 bonus pack” etc.), atunci când nu există la vânzare și produsul singular/produsul de referință sau când produsul nu a existat niciodată sub altă formă decât în ofertă/pachet sau oferte neclare privind un avantaj promis – 64 cazuri;
c). Prezentarea către consumatori prin afișe sau liste meniu a altor ingrediente decât cele în mod real utilizate în produsul finit, de regulă acestea din urmă fiind de calitate inferioară, având natură diferită și caracteristici diferite față de cele declarate – 40 cazuri, de exemplu:
- Declaraţii eronate, incomplete la raft asupra ingredientelor utilizate în fabricaţie şi implicit asupra naturii produselor, spre exemplu: Cozonac cu nucã la care se utilizeaza Wellnut, un mix înlocuitor de nucã mãcinatã, care nu conține deloc nucă; Croissant cu ciocolatã (de fapt cu cremă nociolla, care conține și alune – alergen); batoane cu fructe de pădure (de fapt cu cremă cu gust intens de fructe de pădure, dar nu conține astfel de fructe); covrigi cu ciocolatã la care se foloseşte pastã de arahide (alergen), nu ciocolată etc.
- Ingredientele alergene nu sunt înscrise complet în listele meniu sau în etichetele cu informații la raft, afirmații de tipul „fără lactoză”, „Lactose free”, deși produsele au un conținut de lactoză, chiar dacă foarte redus (există risc pentru persoanele vulnerabile);
- Declarararea în listele meniu a altor ingrediente decât cele real utilizate: ingrediente pe bază de grăsimi vegetale în loc de smântână sau frișcă; topping pizza, specialitate mixtă, în loc de mozarella, parmezan, brânză etc.
d). Afirmații înșelătoare la raft cu privire la natura produsului, denumirea produsului, compoziția, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, ţara de origine, calitatea – 56 cazuri;
e). Prezentarea unor oferte de tipul „2+1 gratis”, pachet pastă de dinți + apă de gură gratis, „+ x% gratis”, „1100 g la preț de 1000 g”, „1 + al doilea la x% gratis”, „PROMOŢIE față de produsele vândute separat” etc., în realitate rezultând din calcul că ofertele sunt incorecte (avantajul nu este cel promis); afișarea unor reduceri de preț înșelătoare (afișarea unor reduceri pentru o categorie de produse, pentru ca în realitate numai anumite mărci din categoria respectivă să fie oferite cu reducere de preț) – 25 cazuri;
f). Neconcordanţă între preţurile afişate la raft şi cele practicate la casa de marcat, între preţurile de referinţă afişate în cadrul unor reduceri de preţuri (preţul mai mare, tăiat) şi cele reale, rezultate din evidenţele contabile – 13 cazuri.
g). Menţinerea pe rafturi a unor promoţii sau concursuri expirate, consumatorul putând fi atras de promisiunea avantajului sau câştigării unui premiu, în realitate promoţia sau concursul nemaifiind valabile – 9 cazuri.
- h) Oferirea unor informaţii false, inexacte sau care pot crea confuzii, în prezentarea generalã şi în materialele publicitare ale unor instituţii financiare nebancare, în legătură cu denumirea operatorului economic, condiţiile de creditare, drepturile consumatorilor, dobânda practicată, monitorizarea activității – 9 cazuri
i). Oferirea unor informaţii incorecte, în vederea achiziţionãrii unor contracte de promovare – casting, pentru ca apoi operatorul economic să nu întreprindă niciun fel de acţiune de promovare, conform prevederilor contractuale, practica fiind una inselatoare, având ca scop doar incasarea banilor de la consumatori, fara prestarea serviciilor contractate – 2 cazuri.
j). Oferirea de afirmații false privind competenţele profesionistului (unitate neacreditatã de cãtre Ministerul Educaţiei, dar care se promovează drept grădiniţă) – 1 caz.
Decizii şi petiţii
Pentru limitarea consecinţelor acestor practici incorecte, au fost emise 167 de decizii prin care s-au dispus măsuri de încetare a practicilor respective, în conformitate cu prevederile Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii.
Pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 7.387 petiţii din partea consumatorilor, fiind soluţionate 7.082, reprezentând 96% din totalul petiţiilor înregistrate. 17% dintre acestea au vizat calitatea produselor şi serviciilor alimentare, 37% bunuri nealimentare, 7% servicii financiare şi 39% servicii nealimentare prestate consumatorilor.
Dintre acestea, 3.542 petiţii (50%) au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, înlocuindu-se produse sau restituindu-se consumatorilor contravaloarea produselor sau serviciilor neconforme. Valoarea totală a despăgubirilor acordate în anul 2018 consumatorilor, ca urmare a verificărilor comisarilor CRPC Reg. Sud-Est (Galaţi), este de 494.503 lei şi 146.090 CHF.
CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) transmite consumatorilor, în această zi importantă, urarea de LA MULŢI ANI! şi recomandarea de a rămâne vigilenţi în continuare şi de a se informa în permanenţă, astfel încât să facă alegeri înţelepte” se mai arată în comunicatul CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi).
Azi cu ocazia ZILEI MONDIALE A DREPTURILOR CONSUMATORILOR – 15 MARTIE comisarii tulceni ai CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) au desfăşurat acţiuni de popularizare pe teren, în special în marile magazine.