Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Florinel Petru Gasparotti, a iniţiat luna trecută un proiect de hotărâre privind Acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Galaţi” domnului Petre Marinescu, actualmente viceprimar al municipiului Tulcea, iar proiectul a devenit hotărâre în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Galaţi.
„Am primit cu onoare invitaţia şi, pe 29 noiembrie a.c., în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Galaţi, această deosebită distincţie mi-a fost înmânată, în cadru solemn, de către preşedintele C.J. Galaţi, domnul Costel Fotea” a declarat Petre Marinescu.
Prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA a fost cel care a conceput un ARGUMENT PENTRU ACORDAREA TITLULUI DE  „CETĂŢEAN DE ONOARE” AL JUDEŢULUI GALAŢI DOMNULUI PETRE MARINESCU.
„Cariera lui fotbalistică se întinde pe aproape douăzeci de ani, fie că evolua în B sau cele patru sezoane şi jumătate de primă ligă de la F.C.M. Braşov, fostă Steagul Roşu şi CS Târgovişte. În primul eşalon a înscris 54 de goluri, din care 19 asistate de Gicu Dobrin, regele de ieri, de azi şi de mâine al fotbalului românesc. Are şi cinci selecţii în lotul naţional B. A urmat cursurile universităţii gălăţene care avea atunci doar patru secţii unice în ţară, anume Nave, Frig, Chimie alimentară şi Piscicultură. În 50 de ani de existenţă au absolvit Navele şi Frigotehnia doar cinci fotbalişti, doi la Nave şi trei la Frig, printre care şi el. Este singurul fotbalist care a evoluat la toate cele patru echipe gălăţene, anume C.S.U., Politehnica, Ştiinţa şi Siderurgistul. A fost căpitanul echipei C.S.U. ani buni, formaţie care a evoluat în Cupa Cupelor împotriva celor de la Boavista Porto din Portugalia şi care a învins chiar Napoli la ei acasă”.

Felicitări domnule Petre Marinescu!

Articolul precedentVICELE PETRE BADEA A REPREZENTAT TULCEA LA ALBA IULIA!
Articolul următorDe Centenar, dispensar medical nou la Iazurile, comuna Valea Nucarilor