Vouchere sociale 2023: Când intră banii pe card

Vouchere sociale 2023: Când intră banii pe card
Milioane de români așteaptă cu sufletul la gură viramentul celui mai recent
Milioane de români așteaptă cu sufletul la gură viramentul celui mai recent pachet de bani de la stat sub formă de vouchere sociale. Mai sunt doar câteva zile până când ar trebui să intre banii, dar având în vedere zilele libere din perioada următoare, mulți s-au întrebat dacă vor exista întârzieri mai mici sau mai mari în luna iunie a acestui an.
Când intră banii pe card, cei 250 de lei de la stat
Conform calendarului stabilit de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în 2023, ar trebui să se vireze nu mai puțin de șase tranșe a câte 250 de lei pe cardurile sociale a aproximativ 2,4 milioane de români. Acestea sunt supranumite și tichete de masă de la stat, pentru că banii nu pot fi folosiți doar pentru achiziția de alimente și mese calde.
Având în vedere că tranșa anterioară a fost virată în aprilie, înainte de Paște, următoarea parte a finanțării urmează să fie virată în iunie 2023. După mai multe speculații pe marginea subiectului, acum avem o confirmare oficială a faptului că banii românilor vor intra pe cardurile de vouchere înainte de 10 iunie.
Pentru context, voucherele sociale sunt în valoare de 1500 de lei pe an, iar banii sunt acordați în tranșe egale românilor cu o situație materială precară, prin intermediul programului Sprijin pentru România. La începutul lunii trecute, suma virată a fost de 623.874.750 de lei, bani folosiți pentru alimentarea a 2.406.112 carduri.
Dacă folosim voucherele sociale ca pe un indicator de sărăcie, deși în București sunt 122.000 de beneficiari, orașul are și o populație foarte stufoasă. Practic, restul județelor sunt relevante, deoarece confirmă problemele cu care se confruntă populația Moldovei. În Suceava sunt cei mai mulți recipienți pentru respectivul ajutor, 90.879 de beneficiari, în Iași – 90.196, Bacău – 82.410. Dolj este de asemenea în vârf cu 89.801.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














