PREȘEDINTELE ANSVSA, RECOMANDĂRI REFERITOARE LA CUMPĂRAREA CĂRNII DE PORC DE CRĂCIUN

PREȘEDINTELE ANSVSA, RECOMANDĂRI REFERITOARE LA CUMPĂRAREA CĂRNII DE PORC DE CRĂCIUN
În prezent, sunt 14 focare de pestă porcină africană la nivel național
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), doctorul Alexandru Bociu, le-a recomandat românilor, înainte de Crăciun, să cumpere carne de porc și alte produse alimentare doar din unităţi autorizate şi înregistrate sanitar-veterinar.
El a precizat că în această perioadă, ANSVSA a intensificat controalele la nivel național și că în această perioadă programul pentru efectuarea examenului de trichineloză este unul prelungit.
„Spun acest lucru pentru că medici veterinari există în fiecare comună, în fiecare unitate administrativ-teritorială de pe teritoriul României şi stau la dispoziţia cetăţenilor pentru a putea efectua astfel de analize.
Totodată, doresc să menţionez faptul că ANSVSA a pus la dispoziţia cetăţenilor un număr de call-center şi aş vrea să să-l spun pe această cale - 0.800.826.787 - care poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, disponibil 24 din 24”, a spus doctorul Alexandru Bociu, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Președintele ANSVSA: Reuşim uşor-uşor să eradicăm pesta porcină africană în România
De asemenea, președintele ANSVSA a spus că pesta porcină africană evoluează pe teritoriul României încă din anul 2017. Însă, în prezent, sunt doar 14 focare la nivel național, spre deosebire de luna decembrie a anului 2021, când pe teritoriul țării evoluau peste 1.600 de focare de pestă porcină africană.
„Dar datorită responsabilităţii oamenilor, fermierilor, se pare că reuşim uşor-uşor să eradicăm această boală de pe teritoriul României doar prin responsabilitatea lor şi prin faptul că în perioada aceasta şi în perioada premergătoare sărbătorilor există foarte multe controale mixte. O spun aici, cu poliţie, cu jandarmerie, cu toate structurile statului, pentru a preveni astfel de probleme”, a mai spus doctorul Alexandru Bociu.
În plus, președintele ANSVSA a aspus că dacă sunt prinși în trafic, celor care comercializează produse alimentare neconforme sau fără documentele necesare le vor fi confiscate produsele.
„Dacă sunt prinşi în trafic, cu siguranţă vor fi confiscate produsele, dar le recomand pentru binele, sănătatea, pentru siguranţa şi securitatea alimentară a României, a populaţiei, să achiziţioneze produse doar din unităţi autorizate şi înregistrate sanitar-veterinar. Şi pe această cale le reamintesc faptul că pot solicita documentul de înregistrare, autorizare sanitar-veterinară.
Rolul ANSVSA este de prevenţie şi îndrumare şi control. Şi pe această cale le recomand să meargă la toate structurile teritoriale din ţară şi colegii mei le vor spune toate documentele de care au nevoie, le vor comunica toate documentele care au nevoie”, a adăugat el.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











