LUNA IULIE 2025 A FOST A TREIA CEA MAI CALDĂ ÎNREGISTRATĂ PE PĂMÂNT

LUNA IULIE 2025 A FOST A TREIA CEA MAI CALDĂ ÎNREGISTRATĂ PE PĂMÂNT
Iulie 2023, cea mai călduroasă înregistrată vreodată
Iulie 2025 a fost a treia cea mai caldă lună înregistrată vreodată pe Pământ și a inclus un record naţional de temperatură în Turcia, unde termometrele au arătat 50,5 grade Celsius, au transmis, joi, 7 august, oamenii de ştiinţă.
Cea de-a doua lună de vară a acestui an a continuat seria condiţiilor climatice extreme, pe care oamenii de ştiinţă le pun pe seama încălzirii globale provocate de om, chiar dacă temperaturile record au înregistrat o pauză.
Conform Serviciului Copernicus al Uniunii Europene referitor la schimbările climatice (C3S), temperatura atmosferică medie globală de suprafaţă a ajuns la 16,68 grade Celsius în luna iulie, cu 0,45 de grade Celsius peste media corespunzătoare acestei luni din perioada 1991-2020.
„La doi ani după cea mai călduroasă lună iulie din istoria înregistrărilor, seria recentă de recorduri globale de temperaturi s-a încheiat - momentan.
Acest lucru nu înseamnă că schimbările climatice s-au oprit. Suntem în continuare martorii efectelor unei lumi care se încălzeşte prin evenimente precum canicula extremă şi inundaţiile catastrofale din iulie”, a spus directorul C3S, Carlo Buontempo.
Iulie 2023, cea mai călduroasă înregistrată vreodată
Deşi n-a fost la fel de călduroasă ca luna record iulie 2023 şi al doilea cel mai călduros iulie, cel din 2024, temperatura medie la suprafaţa Terrei luna trecută a fost în continuare cu 1,25 grade Celsius peste perioada pre-industrială 1850-1900, când oamenii au început să folosească combustibilii fosili pe scară industrială.
În plus, perioada de 12 luni din august 2024 până în iulie 2025 a fost cu 1,53 de grade Celsius mai caldă în comparaţie cu nivelurile preindustriale, depăşind pragul de 1,5 grade Celsius convenit drept nivel maxim conform Acordului de la Paris privind combaterea încălzirii globale şi care a intrat în vigoare în anul 2016.
Principala cauză a schimbărilor climatice este emiterea de gaze cu efect de seră în urma arderii combustibililor fosili. Anul trecut a fost cel mai fierbinte an înregistrat vreodată pe Terra.
Omenirea nu a depăşit încă în mod oficial pragul de 1,5 grade Celsius, care se referă la temperatura locală medie pe termen lung pe o perioadă de mai multe decenii. Totuși, unii cercetători susţin că menţinerea sub acest prag nu mai este posibilă în mod realist.
Aceştia îndeamnă guvernele să accelereze reducerea emisiilor de dioxid de carbon pentru a reduce amploarea încălzirii şi a limita sporirea numărului de evenimente meteo extreme. C3S dispune de date referitoare la recorduri de temperatură începând cu anul 1940, corelate cu date globale care merg până în 1850.
Citește și:
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
- 10:38 - Reacție de la Cotroceni, după ce Israel și SUA au atacat Iranul. ”Sunt în contact permanent cu Ambasada noastră în Teheran”
- 10:36 - Proiectul pentru montarea de lifturi la blocurile de patru etaje dinainte de 1990 merge mai departe. Când va fi votat în Senat
- 10:35 - Ce mașini sunt cele mai „umblate” la kilometraj în România. Un studiu arată mărcile cele mai afectate
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











