JD VANCE: EUROPA NU POATE FI UN VASAL PERMANENT AL SUA

JD VANCE: EUROPA NU POATE FI UN VASAL PERMANENT AL SUA
„Nu cred că o Europă mai independentă este un lucru rău pentru Statele Unite”
Europa este aliatul Statelor Unite, dar nu poate fi un „vasal permanent” al acestora pentru securitatea și comerțul său, a declarat vicepreședintele american JD Vance, într-un interviu acordat site-ului britanic UnHeard.
„Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianţă în care europenii să fie puţin mai independenţi, iar relaţiile noastre comerciale şi în materie de securitate vor reflecta acest lucru”, a spus JD Vance, care a criticat în mod repetat liderii europeni.
„Nu este bine pentru Europa, şi nu este în interesul Americii, ca Europa să fie un vasal permanent al Statelor Unite în ceea ce priveşte securitatea”, a insistat el.
În discursul din februarie de la Munchen, JD Vance critica liderii europeni spunând că aceștia nu luptă suficient împotriva imigrației și că libertatea de exprimare este amenințată în Europa.
„Realitatea este că - este brutal de spus, dar este adevărat - întreaga infrastructură europeană de securitate a fost, de când mă ştiu, subvenţionată de Statele Unite ale Americii”, a declarat JD Vance într-un interviu acordat site-ului de ştiri britanic.
Cu excepţia Franţei, a Regatului Unit şi Poloniei, a spus el, „majoritatea statelor europene nu au o armată capabilă să asigure o apărare rezonabilă”.
„Nu cred că o Europă mai independentă este un lucru rău pentru Statele Unite”, a insistat el, estimând că o Europă mai puternică ar fi putut evita în trecut „dezastrul strategic” al războiului lansat în Irak în 2003 de o coaliţie condusă de SUA.
Foto: REUTERS/Brian Snyder
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














