FOSTUL MERCENAR HORAȚIU POTRA A FOST PUS SUB CONTROL JUDICIAR

FOSTUL MERCENAR HORAȚIU POTRA A FOST PUS SUB CONTROL JUDICIAR
În dosar, procurorii şi poliţiştii prahoveni au făcut, luni, mai multe percheziţii
Consilier local la Mediaș, Horațiu Potra a fost pus, marți, sub control judiciar, în dosarul î ncare se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Pe numele fostului mercenar a fost emisă, duminică seară, o ordonanţă de reţinere.
Horaţiu Potra va rămâne în custodia poliţiei în așteptarea deciziei instanței, potrivit Agerpres.
În dosar, procurorii şi poliţiştii prahoveni au făcut, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti.
În timpul unui control în trafic, polițiștii prahoveni au descoperit mai multe arme şi sume de bani în mașina lui Horaţiu Potra.
Anchetatorii suspectează că acesta plănuia să instige la proteste neautorizate după anularea alegerilor prezidențiale.
Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut într-un dosar penal deschis pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică, la locuinţele deţinute de Horațiu Potra, dar şi în alte spaţii "în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni".
"În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora", se precizează într-un comunicat.
Presa a relatat despre acesta, fost luptător din Legiunea Franceză, că a fost liderul unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa. De asemenea, Horaţiu Potra ar fi apropiat de cercul suveranistului Călin Georgescu, care a candidat la alegerile prezidențiale. Scrutinul a fost anulat de Curtea Constituțională, care l-a considerat viciat.
Horaţiu Potra a fost ales în Consiliul Local Mediaș pe listele Partidului Patrioților.
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











