COD GALBEN DE VIITURI ŞI INUNDAŢII LOCALE ÎN TRANSILVANIA, MOLDOVA ŞI ZONA CARPAŢILOR DE CURBURĂ

COD GALBEN DE VIITURI ŞI INUNDAŢII LOCALE ÎN TRANSILVANIA, MOLDOVA ŞI ZONA CARPAŢILOR DE CURBURĂ
„Populaţia este rugată să manifeste prudenţă, să evite deplasările în apropierea râurilor"
O atenționare hidrologica Cod Galben, pentru intervalul7 iunie, ora 12:00 - 18 iunie, ora 9:00, a fost emisă, marți, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) ca ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a condiţiilor hidrometeorologice existente.
În acestă perioadă se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, potrivit hidrologilor.
Fenomenele vizate se pot manifesta pe anumite sectoare de râuri din judeţele: Cluj, Alba, Bihor, Sibiu, Hunedoara, Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea şi Buzău, precizează sursa citată.
De asemenea, probabilitatea şi intensitatea cea mai ridicată a manifestării acestor fenomene este estimată pentru judeţele Cluj şi Alba, unde se pot înregistra viituri rapide şi inundaţii locale, în special pe cursurile mici de apă.
„Populaţia este rugată să manifeste prudenţă, să evite deplasările în apropierea râurilor, a podurilor improvizate sau a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundaţii. Traversarea drumurilor acoperite de ape trebuie evitată cu stricteţe, iar locuinţele şi bunurile situate în zone joase trebuie protejate în mod corespunzător. Se recomandă curăţarea rigolelor şi a şanţurilor de scurgere din jurul gospodăriilor, precum şi respectarea tuturor indicaţiilor primite din partea autorităţilor locale”, se menţionează în comunicat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














