COD GALBEN DE NINSORI ȘI POLEI, ÎN SUDUL ROMÂNIEI

COD GALBEN DE NINSORI ȘI POLEI, ÎN SUDUL ROMÂNIEI
Cea mai mare parte a ţării se află sub informare meteorologică de precipitaţii moderate cantitativ
Meteorologii au emis un cod galben de ninsori viscolite și polei pentru județele Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași, începând de sâmbătă seara.
Avertizarea este valabilă până duminică dimineață și vine în contextul unei mase de aer rece care va afecta zona de sud-est a României.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 decembrie, ora 20:00 - 22 decembrie, ora 10:00, în zonele menţionate, temporar va ninge viscolit şi se va forma polei şi gheţuş.
Tot până duminică dimineaţa, la ora 10:00, cea mai mare parte a ţării se află sub informare meteorologică de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte, precum şi intensificări ale vântului.
ANM atenţionează că vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, menționează Radio România Antena Satelor.
Astfel, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Moldova, în zona montană vor predomina ninsorile, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi.
Din seara zilei de sâmbătă (21 decembrie) în estul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă.
Local se vor acumula cantităţi de apă de 10 - 20 l/mp, iar izolat se vor forma polei şi gheţuş.
În regiunile vestice, estice şi sud-estice, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40 - 50 km/h.
În Capitală, vremea va fi închisă şi se va răci. Temporar va ploua slab, iar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei cu viteze de 40 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 5 - 6 grade, iar cea minimă de 2 - 3 grade.
Citește și:
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
- 07:39 - Război Orientul Mijlociu. Regiunea Golfului, sub presiune: atacuri aeriene în Dubai și Kuweit. Riscul unei crize energetice globale crește LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











