ATAC RUSESC ASUPRA INFRASTRUCTURII CIVILE DIN ZAPOROJIE. APROAPE 30 DE PERSOANE AU FOST RĂNITE

ATAC RUSESC ASUPRA INFRASTRUCTURII CIVILE DIN ZAPOROJIE. APROAPE 30 DE PERSOANE AU FOST RĂNITE
Aproape 30 de persoane au fost rănite
Forțele ruse au atacat, în noaptea de joi spre vineri, infrastructura civilă din orașul Zaporojie, centrul administrativ al regiunii omonime din sudul Ucrainei, au anunţat responsabili locali. Aproape 30 de persoane, printre care se numără și un copil în vârstă de 13 ani, au fost rănite.
„Douăzeci şi nouă de persoane au fost rănite în urma atacului inamicului din timpul nopţii asupra oraşului Zaporojie. Printre răniţi se numără şi un băiat de 13 ani”, a transmis Ivan Fedorov, guvernatorul ucrainean al regiunii, pe Telegram, adăugând că 12 persoane sunt îngrijite în unităţi medicale locale.
Anterior, Ivan Fedorov declarase că „ruşii au lovit infrastructuri civile precum imobile rezidenţiale, o universitate”, în timp ce numărul răniţilor a continuat să crească în noaptea de joi până vineri.
Atacul, după stabilirea unui acord referitor la exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei
Mai târziu, societatea ucraineană a căilor ferate a indicat într-un comunicat că atelierul său de reparaţii a locomotivelor din Zaporojie a fost ţinta unui atac masiv, potrivit Agerpres.
Compania a denunţat că o „întreprindere pur civilă care repară locomotive electrice pentru trenurile de pasageri” a fost vizată, dar a precizat că „nimeni nu a fost rănit sau ucis”, specificând că incendiul declanşat în urma atacului a fost stins rapid.
Această nouă acţiune militară a Moscovei survine după ce Ucraina şi Statele Unite ale Americii au salutat joi seara un acord „într-adevăr echitabil” şi „câştigător” pentru toţi privind exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei, fără, însă, nicio garanţie americană de securitate pentru Kiev.
Citește și:
- 21:22 - Volodimir Zelenski stabilește când ar putea avea loc alegerile: Ce spune despre un nou mandat
- 20:30 - Fără permis din 2019, a provocat un accident cumplit: o victimă amputată
- 19:53 - Iranul amenință Europa cu represalii: ce riscuri apar pentru Uniunea Europeană în contextul războiului
- 19:01 - România caută protecție strategică sub scutul Franței. Câte focoase nucleare controlează Emmanuel Macron
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











