La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul primăriei din Babadag, a avut loc o primă întâlnire de prezentare a programului ROMACT – o inițiativă comună a Comisiei Europene și a Consiliului Europei menită să ajute primarii și autoritățile locale să coopereze cu comunitățile defavorizate în vederea dezvoltării de politici și de servicii publice pentru toată populația, inclusiv cea de etnie romă. Alături de primarul Georgian Caraman au fost prezenți reprezentanți ai autorității publice, ai diferitelor instituții locale și județene, dar și membrii ai comunității. Din partea programului au fost prezenți Coordonatorul Național al Facilitatorilor – Dora Mărgărit și expertul desemnat pentru implementare în Babadag – Daniel Ganea.

„ROMACT urmărește ca autoritățile locale, în special oficialii aleși și funcționarii publici de rang superior, să răspundă mai prompt și cu mai multă responsabilitate nevoilor comunităților de romi marginalizate. Programul promovează cooperarea și parteneriatul între autoritățile locale și comunitățile dezavantajate pe baza unor strategii de lucru comun stabilite și a împărțirii proceselor și a rezultatelor. El se bazează de asemenea pe angajamentul comun față de un dialog deschis între majoritate și minoritate” a declarat Dora Mărgărit, coordonatorul Național al Facilitatorilor.

Programul ROMACT urmărește îmbunătățirea capacității autorităților locale de a dezvolta și de a implementa politici și servicii publice care să se adreseze tuturor, inclusiv populației rome. Schimbarea politicilor și dezvoltarea capacității reprezintă procese pe termen lung pentru care este necesar să se recurgă la o gamă largă de instrumente și de intervenții interconectate, care să aibă în vedere:

  • promovarea unei abordări care respectă drepturile omului, incluzând principiile egalității și ale anti-discriminării;
  • vizarea explicită, dar nu exclusivă a comunităților de romi dezavantajate;
  • o abordare integrată, pentru evitarea fragmentării;
  • abordarea necesităților locale cu soluții locale care urmează a fi găsite de localnici;
  • includerea necesităților specifice ale populației rome dezavantajate în toate politicile publice;
  • o bună guvernare și procese de luare a deciziilor transparente, participarea cetățenilor și responsabilizarea acestora;
  • abordarea bazată pe experiențe și pe transferul de bune practici;
  • promovarea egalității de gen și abordarea integrată a problemelor legate de gen;
  • o folosire mai bună a fondurilor europene;
  • evaluarea performanței.

În urma prezentării programului, în cadrul ședinței ordinare din noiembrie 2018, Consiliul Local a votat, cu unanimitate de voturi, propunerea de mandatare a primarului Georgian Caraman în vederea semnării acordului cu Comisia Europeană și Consiliul Europei pentru implementarea programului ROMACT, alăturându-se astfel celorlalte 59 de localități din România partenere..

Articolul precedentTraficant de droguri din Tulcea prins în flagrant la Piteşti !
Articolul următorAtacatorul taximetristului a fost prins și se află în arestul poliției!