Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat astăzi, 9 septembrie, la deschiderea noului an școlar în oraşul Babadag.
„Am participat astăzi, ca în fiecare an, la festivitatea de deschidere a noului an școlar în Babadag și vreau să transmit, și aici, mult succes tuturor elevilor tulceni!
Sănătate și mulțumiri dascălilor noștri pentru dăruire în pregătirea de generații după generații, pentru că poartă responsabilitatea formării unor oameni de viitor și care trasează principalele linii de dezvoltare intelectuală, dar și emoțională a tinerilor. (…) Şcoala înseamnă pentru toții învățăceii cunoaştere, ştiinţă, cultură, dar, în egală măsura, morală, spiritualitate, respect și considerație. În societatea actuală, marcată de o dinamică continuă, noi – părinți, profesori și factori de decizie la orice nivel – trebuie să avem grijă ca echilibrul balanței între cele două meniri ale școlii și educației să rămână stabil, întrucât pentru un viitor frumos avem nevoie de tineri frumoși la minte și la suflet. De aceea, vă doresc, dragi copii și stimați dascăli, să aveți un an școlar împlinit și încununat de cât mai multe succese, un reper pentru generația actuală și pentru cele care vor veni!”, a transmis cu acest prilej, președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

 

Articolul precedentPrefectul Lucian Furdui a deschis anul şcolar la Isaccea!
Articolul următorPe Podgoriilor se toarnă covor asfaltic direct pe pământ!