Un tânăr de 27 de ani a fost arestat după ce și=a dat foc la casă ăn localitatea Casomcea, județul Tulcea.

Pompierii din Babadag au intervenit joi  cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă în localitatea Casimcea.

Primii la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Casimcea.

Incendiul a afectat acoperișul casei (plăci de azbest și material lemnos) și patru camerei.

„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul,”transmite ISU Tulcea

Ce spun polițiștii vineri, 6 august:

„Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 27 de ani din Casimcea, care  ar fi dat foc mai multor bunuri, incendiind imobilul în care acesta locuia.Incendiul a fost stins de un echipaj de pompieri din cadrul Primăriei Casimcea.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Distrugere prin incendiere” și au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 27 de ani.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Tulcea, urmând ca în cursul zilei de azi, 6 august a.c., să fie prezentat Judecătoriei Babadag cu propunere de arestare preventivă.”

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPui de pisică salvați de pompieri
Articolul următorPetreceri cu spumă pe tobogane, la Eforie Aqua Park