Anul trecut, la mijlocul lunii septembrie, eurodeputatul Siegfried Mureşan ajungea la Tulcea şi vizita – alături de preşedintele organizaţiei tulcene PNL, Ştefan Ilie – societatea comercială Carniprod. Compatibilitatea celor doi s-a concretizat prin sprijinul acordat de organizaţia de la Tulcea purtătorului de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan, pentru candidatura la un nou mandat.

Mai mult, nici Siegfried Mureşan n-a rămas dator faţă de organizaţia de la Tulcea şi mai ales faţă de liderul său iar în 11 martie 2019 transmitea de la Bruxelles felicitările sale primarului din Luncaviţa, Ştefan Ilie, nimeni altul decât preşedintele PNL Tulcea.

Ieri Siegfried Mureşan a fost ales în funcţia de vicepreşedinte PPE. Un bun prilej pentru primarul din Luncaviţa şi lider PNL Tulcea să îi întoarcă felicitările:

„Era de așteptat. Functia de vicepresedinte a PPE este meritată de Siegfried MUREȘAN.
Judetul Tulcea l-a susținut pentru că este un profesionist, un om dedicat valorilor democratice, care a confirmat de fiecare dată. A fost negociator șef al întregului buget al Uniunii Europene, iar pentru județul nostru a obținut foarte mari sume de bani pentru despăgubirea celor afectați de peste porcina africană. Sunt convins că vom fi mândri de el și în viitor. Cariera lui este la început!” a transmis de la Luncaviţa, Ştefan Ilie.

Articolul precedentDe Înălțare – Ceremonial militar și religios la Cimitirul Eroilor
Articolul următorPeste 150 de cercetători din 16 ţări la Simpozionul „Delta și Zone Umede“!