Update, ora 23.30

La fața locului se intervine acum cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de pompieri Tulcea, 1 autospecială de la Stația de pompieri Babadag, 1 autospecială de stingere de la Secția de pompieri Măcin, 2 autospeciale de stingere de la ISU Constanța, 3 autospeciale de stingere de la Serviciile private pentru Situații de Urgență ALUM și Șantierul Naval, 1 autospecială de descarcerare grea, 1 SMURD, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de intervenție la înălțimi, 57 de subofițeri și 6 ofițeri.

Update, ora 22.20

„Incendiul a fost limitat în amplasamentul inițial. Nu s-a extins la celelalte obiective. Există risc de prăbușire. Nu se mai asigură portanța acoperișului.  Încă nu putem pătrunde în interior. Incendiul se manifestă in continuare cu flacără deschisă și degajare mare de căldură. Încă nu avem un estimativ al pagubelor.”, a declarat sublocotenent Florentin Daciu, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Update, ora 21.30

Forțele au fost suplimentate cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă de la Stația de pompieri Babadag. Pe drum este încă o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Secția de pompieri Măcin.

Update, ora 21.00

Principala preocupare a pompierilor a devenit limitarea extinderii incendiului și la magazinul din apropiere, al SC Geomar SRL. Intervenția pentru stingerea incendiului continuă și la această oră!

Update, ora 20.00

Intervenția pompierilor continuă si după aproape două ore de la apelul la 112.

Comanda intervenției a fost preluată de Adjunctul Inspectorului Șef. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 metri pătrați, pe 2 nivele.

În această după-amiază, pompierii tulceni au fost alertați că la unul dintre magazinele de la depozite a izbucnit un incendiu. Este vorba despre magazinul firmei Zamfir la care pompierii intervin pentru a salva cât mai multe din bunurile din interior. Vom reveni cu amănunte!

 

Comunicat ISU Tulcea

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină în municipiul Tulcea pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă în zona depozitelor. Se intervine cu 4 autospeciale cu apă și spumă, 1 SMURD, 1 autospecială de descarcerare grea, 1 ofițer și 23 subofițeri. Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum.

La fața locului forțele sunt suplimentate cu turele libere și autospeciala de salvare de la înălțimi. Au venit în sprijinul pompierilor și pompierii civili de la Șantierul Naval.

Articolul precedentDoi tineri beţi, pe un scuter, au fost răniţi grav aproape de Greci. Aceștia au fost duși la spitalele din Galați și Brăila
Articolul următorIncendiul de la depozite a fost lichidat la 5 dimineaţa. A ars TOT!