Deputatul tulcean Lucian Simion a mai punctat încă o dată în Camera Deputaţilor, promovând o nouă lege care să vină în sprijinul real al locuitorilor judeţului nostru. Astfel, în cursul zilei de ieri a fost aprobat cu majoritate covârşitoare, proiectul de lege pentru reducerea taxei pe gunoiul menajer, cu 50% pentru localităţile din Delta Dunării, cu 181 de voturi pentru, două împotriva şi 21 de abţineri.
Reducerea reprezintă de fapt o subvenţie, iar primăriile din delta nuvor pierde niciun leu, pentru că aceşti bani vor fi recuperaţi de la Ministerul de Finanţe, din bugetul naţional.
Deputatul tulcean a adus aminte în cuvântarea sa despre unicitatea Deltei Dunării, în antiteză cu creşterea numărului de turişti, dar şi despre dificultatea în ceea ce priveşte igienizarea traseelor turistice şi colectarea plus transportul deşeurilor menajere pe apă, la depozitul ecologic aflat la 30 de km de Tulcea.
„Habitatul natural este profund afectat de materialele eterogene din deşeuri, astfel încât se impune funcţionarea unui sistem integrat de gestionare al acestora, sistem care va deveni funcţional din anul 2019, ca urmare a investiţiilor cu fonduri europene pe întreg teritoriul Deltei Dunării” – ne-a declarat telefonic deputatul Lucian Simion.
Experienţa sa că fost guvernator al ARBDD şi înţelegerea clară a problemelor cu care se confruntă locuitorii şi autorităţile din această zonă, aduce prin acest proiect o uşurare financiară pentru toţi beneficiarii ei.
Singura problemă MARE pe care o vom mai avea la acest capitol constă în faptul că „turistul” TREBUIE să conştientizeze valoarea locului pe care îl vizitează şi să nu mai arunce unde are chef gunoiul rămas de la pic-nic …şi petul gol de bere, din barcă, după ce a pozat pelicanul…