Sâmbătă, 3 august 2019, administratorul public al județului, Vasile Strat a participat alături de deputatul Lucian Simion la cea de a treia ediție a a Festivalului Diversității Mahmudia – Delta Dunării, organizat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Mahmudia, Căminul Cultural Mahmudia și Asociația Culturală Centrul Cultural Delta Dunării. Evenimentul a vut ca scop promovarea culturii naționale, a valorilor tradiționale locale (cântece, dansuri, port popular, meșteșuguri, gastronomie), promovarea turismului cultural al acestei zone cu coordonate unice, Delta Dunării, cu tradițiile și obiceiurile sale îmbinate armonios cu arta contemporană.

„Scopul proiectului se identifică cu dezideratul Consiliului Județean Tulcea pe linia de promovare a județului și a obiectivelor sale, fapt pentru care instituția noastră a sprijinit cu bucurie această manifestare culturală de frunte a Mahmudiei. După festivalurile deja consacrate, dedicate fie specificului culinar al Deltei Dunării, fie promovării tradițiilor și obiceiurilor locale, cum a fost cel desfășurat săptămâna trecută la Beștepe, iată că vine rândul unui nou eveniment de acest gen să devină unul tradițional, de această dată în zona comunei Mahmudia.
Vreau să felicit organizatorii acestui festival, Primăria și Consiliul Local Mahmudia, precum și Căminul Cultural Mahmudia, pentru faptul că au gândit și au pus la punct un adevărat regal al tradițiilor și obiceiurilor, care sunt convins că va atrage turiști din toate colțurile țării!
Aș dori, de asemenea, să vă asigur de toată deschiderea Consiliului Județean Tulcea atunci când vine vorba despre organizarea unor evenimente menite să pună în valoare potențialul turistic al Deltei Dunării, conservarea și valorificarea tradițiilor tuturor minorităților din acest colț al României, mai ales că zona este renumită prin numărul impresionant de etnii care coabitează de secole în acest spațiu“, a declarat administrratorul public Vasile Strat.
Activitățile din cadrul festivalului au cuprins organizarea de tururi de vizitare a obiectivelor din zona Mahmudiei, cu scopul promovării zonei din punct de vedere turistic, etnic și cultural, o paradă a portului popular, manifestări expoziționale, în cadrul cărora fiecare etnie participantă la eveniment a avut la dispoziție un stand pentru expunerea obiectelor reprezentantive, un târg al meșteșugarilor și artizanilor dobrogeni, precum și un spectacol pe scena amenajată în aer liber.

Articolul precedentTulceni medaliaţi la International Youth Games din Aalborg – Danemarca
Articolul următorÎn 3 zile poliţiştii au dat 186 de amenzi la RADAR şi au reţinut 13 permise