Episcopia Tulcii se delimitează de scandal sexual, după ce numele lui Visarion Bălțat, Episcop de Tulcea, apare în stenogramele predate deja Parchetului și care ar dezvălui presupuse orgii din cadrul Biserici.

Comunicatul integral trimis de Arhiepiscopia Tulcii

“Episcopia Tulcii luând act cu mâhnire și stupoare de materialele denigratoare apărute în data de 3 octombrie 2022, în mass-media, la adresa Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, face următoarele precizări:

Aceste acuze nefondate și halucinante lansate în presă de către Cristi Călin, o persoană care acționează pe fondul frustrărilor aduse de excluderea din monahism și a exmatriculării de la două Facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: calomnie, scandaluri sexuale, port ilegal de uniformă clericală, etc aduc un prejudiciu atât imaginii Bisericii Ortodoxe în ansamblu, cât și clerului și credincioșilor tulceni, dar, mai ales, ierarhului eparhiot.

Îndemnăm clerul și pe credincioșii tulceni la discernământ duhovnicesc, și mai ales la rugăciune stăruitoare pentru ca Adevărul să iasă la lumină, pentru ca să fie instaurată cât mai curând pacea sufletească și încrederea dintotdeauna în valorile spirituale și morale ale credinței creștine.”

Deputatul exclus din PSD, Aurel Bălăşoiu, şi-a luat concediu până pe 19 octombrie, invocând motive personale. Acuzat de relaţii nefirești cu minori, demnitarul refuză să-şi dea demisia din Parlament. Mai mult, acesta a creat un scandal uriaş în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, în Arhiepiscopia Tomisului, dar şi în Episcopia Tulcii.

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentMinistrul Sportului, sprijin major pentru federații: Stadionul „Arcul de Triumf”, administrat de Federația Română de Rugby. Urmează un pas important pentru cea de Judo
Articolul următorLEGILE PUTERII | România are tot ce îi trebuie aici, între granițele ei! Curaj, demnitate, determinare, iubire și încredere!