Tragedie într-o familie din județul Mureș: un bărbat și-a rănit grav mama, apoi s-a sinucis

Tragedie într-o familie din județul Mureș: un bărbat și-a rănit grav mama, apoi s-a sinucis
Un bărbat și-a rănit grav mama, apoi s-a sinucis
Scene dramatice au avut loc într-o gospodărie din localitatea Valea Largă, județul Mureș. O femeie în vârstă de 72 de ani a fost găsită grav rănită, după ce ar fi fost atacată de propriul fiu. La fața locului, anchetatorii au descoperit și trupul neînsuflețit al bărbatului, în vârstă de 57 de ani.
Potrivit informațiilor preliminare, cei doi locuiau împreună, iar în ultima perioadă ar fi existat tensiuni frecvente în familie. Vecinii susțin că din gospodărie se auzeau adesea certuri și strigăte.
Vineri dimineață, localnicii au alertat autoritățile prin numărul de urgență, după ce și-au dat seama că situația a escaladat. La sosirea echipajelor de poliție, femeia a fost găsită căzută la pământ, cu multiple răni, iar în apropiere se afla un utilaj folosit în gospodărie. La câțiva metri distanță a fost descoperit fiul acesteia, decedat.
Conform primelor concluzii ale anchetatorilor, bărbatul și-ar fi pus capăt vieții imediat după atac. Victima a fost transportată de urgență la spitalul din Târgu Mureș, unde a fost internată în secția de Chirurgie.
Starea sa este extrem de gravă, iar medicii sunt rezervați în privința prognosticului. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:31 - Decizie fără precedent în Ungaria! Deputații și-au tăiat salariile cu 40%, iar votul a fost unanim
- 20:16 - Christian Eriksen a luat o decizie după noul incident care a șocat lumea fotbalului: „Mă concentrez pe familie și recuperare”
- 19:20 - Alertă meteo pentru 9 iunie 2026! Furtuni, vijelii și grindină în mai multe regiuni. Unde se ating 32 de grade
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














