O delegație a Biroului de Cooperare Elvețiană din cadrul Ambasadei Elveției în România, condusă de Giacomo Solari, șeful Biroului de Contribuții Elvețiene, alături de reprezentanți ai Ministerului Sănătății și Ministerului Finanțelor a efectuat miercuri o vizită la Tulcea.
Din partea județului Tulcea au participat viceăresedinte CJ Tulcea Mihai Huleni. secretarul general al județului, Marius Cristi Mihai, subprefectul Timur Memet, managerul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, dr. Tudor Năstăsescu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea, Sorin Horobeț, inspectorul general școlar Viorica Pavel și reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Tulcea, Delia Oana Ciulache.
Reprezentanții Biroului de Cooperare Elvețiană se află într-o misiune oficială la Tulcea în cadrul celei de a doua Contribuții Elvețiene pentru România, scopul acesteia fiind vizitarea celor trei centre comunitare medico sociale de la Luncavița, Maliuc și Beștepe, finanțate în cadrul primei contribuții elvețiene, dar și identificarea nevoilor locale în domeniul sănătății, învățământului și protecției sociale.
„Vreau să subliniez că, legat de cea de a doua contribuție elvețiană pentru România, după încheierea primului program bilateral, Elveția a realizat că această contribuție nu privește doar crearea relațiilor bilaterale, ci este o contribuție la politica de coeziune a Uniunii Europene. În decembrie 2022, s-a semnat acordul bilateral pentru cea de a doua contribuție elvețiană pentru un pachet de 221 milioane de franci elvețieni. Bugetul acestui program este mic în comparație cu contribuția Uniunii Europene în România dar ne dorim să găsim inițiative comune în care România să beneficieze de cunoștințele și experiența elvețiană“, a declarat Giacomo Solari, șeful Biroului de Contribuții Elvețiene.
„Vă mulțumesc pentru implicarea avută în cele trei proiecte de la nivelul județului. Pentru că la această întâlnire se vor discuta probleme de sănătate și învățământ, am invitat alături de noi reprezentanți ai instituțiilor din aceste domenii. Avem un județ foarte frumos dar cu un anumit specific legat de Delta Dunării, pentru că populația de aici beneficiază mai greu de serviciile medicale și de educație. Noi, cei din Consiliul Județean, sprijinim întotdeauna proiectele care țin de domenii sensibile ca educația și sănătatea și din acest motiv, nu putem fi decât bucuroși când alte instituții, alte state partenere vin alături de noi și se implică în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Le mulțumim și ne bucurăm că putem colabora și că putem forma o echipă adevărată în interesul cetățenilor județului Tulcea“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.
Sursa: Realitatea de Tulcea