De azi, cele aproape zece mii de apartamente din Tulcea racordate la reţeaua de furnizare a energiei termice de la Energoterm vor fi încălzite cu 15% mai scump ca până ieri. Săptămâna aceasta consilierii locali, în şedinţă de îndată, au aprobat atât noul preţ de producere al gigacaloriei, avizat de ANRE, cât şi preţul local de referinţă, respectiv cota parte de plată a populaţiei din preţul gigacaloriei.

Potrivit hotărârii adoptate de consilierii locali, tarifele de producere, transport şi distribuţie a energiei termice şi preţurile locale pentru furnizarea energiei termice sunt de la 01.11.2018 următoarele: 398,6 lei/Gcal exclusiv TVA pentru agenții economici din care 307,86 lei producerea, 33,90 lei transportul și 56,84 lei distribuția, în timp ce pentru populație prețul va fi de 474,34 lei/Gcal inclusiv TVA. Creșterea este de aproximativ 15% și este motivată de faptul că a crescut prețul gazelor naturale, elementul care constituie cea mai mare parte din costul final, undeva la 60%, au crescut preţurile transportului şi distribuţiei, a crescut preţul energiei termice şi de asemenea s-au majorat şi costurile de protecţie a mediului.

„Toate elementele care stau la baza preţului de producere a gigacaloriei au fost analizate de autoritatea de reglementare şi prin urmare nu s-a majorat nimic fără acest aviz dat de ANRE. Cel mai mare cost din tariful de producere al gigacaloriei îl reprezintă preţul gazului şi din acest punct de vedere vreau să subliniez faptul că avem un preţ nu bun ci foarte bun obţinut de la furnizorul Premier Energy, de circa 133 de lei fără acciză, transport şi distribuţie. Asta în condiţiile în care alte companii din ţară au achiziţionat gazul şi la 160 de lei, un preţ de piaţă mediu la ora aceasta. Pe de altă parte preţul energiei electrice contează şi el în ecuaţie, chiar dacă nu la fel de mult cum şi noile norme de protecţie a mediului ne obligă să plătim mai mult pentru certificatele de emisii de gaze cu efect de seră. Toate aceste aspecte, bine fundamentate de noi şi la fel de bine analizate de experţii de la ANRE au dat ca şi cost real a tarifului final de producţie 398,6 lei/Gcal exclusiv TVA pentru agenții economici şi 474,34 lei/Gcal inclusiv TVA pentru populaţie.” a declarat Nicuşor Bîscă, directorul Energoterm Tulcea.

Majorarea de tarif la gigacalorie, mai mult pe seama populaţiei

După ce au aprobat noul tarif al gigacaloriei şi creşterea de la 346,9 lei la 398,6 lei/Gcal fără TVA pentru agenţii economici, respectiv de la 412,81 lei la 474,34 lei/Gcal cu tot cu TVA pentru populaţie s-a propus şi s-a aprobat şi preţul local al energiei termice ce va fi facturat populaţiei. Acesta va fi de 220 lei/Gcal cu 34 de lei mai mult decât era până la 31.10.2018 şi anume 186 lei/Gcal. Aşadar, dacă populaţia va plăti din preţul real al unei gigacalorii 220 de lei, de la bugetul local se va plăti diferenţa până la

474,34 lei/Gcal cu tot cu TVA. Adică 254,34 lei/Gcal cu tot cu TVA pentru fiecare gigacalorie. Chiar dacă de la bugetul local se va suporta 53,67% din acest preţ real, totuşi presiunea suplimentară pe bugetul local va fi de numai 12% (de la 226,81 la 254,34 lei/Gcal) , în timp ce populaţia va suporta o creştere de preţ de 18% (de la 186 la 220 lei/Gcal).

Toate aceste majorări intră în vigoare de azi, 1 noiembrie 2018 şi vor fi valabile până la 30 aprilie 2019 când se încheie sezonul rece. „Nu este exclus, şi au mai fost ani în care s-a întâmplat acest lucru, să avem o nouă ajustare de tarif pe perioada iernii, Puţin probabilă, dar posibilă. Ce este cert e că anul viitor la 1 noiembrie majorarea va fi cu mult mai semnificativă pentru că vorbim de un preţ al gazului care probabil va fi cu 35-40% mai scump ca cel din actualul contract. Nu ştiu dacă va fi o majorare de tarif de producere a gigacaloriei cu acest procent uriaş, probabil că nu, dar cu siguranţă majorarea nu va mai fi de numai 15% ca anul acesta”, a mai declarat Nicuşor Bîscă, directorul Energoterm Tulcea.

Pierderi pe perioada verii de aproape 300.000 de lei

Cu un tarif al gigacaloriei aprobat la sfârşitul lunii octombrie 2017 prin HCL 222, Energoterm a mers în pierdere de la începutul anului 2018 pentru că o serie de costuri de producţie care au stat la baza avizului ANRE nr. 29 din 12 octombrie 2017 au fost majorate. Aşa se face că lună de lună până în octombrie 2018 s-au înregistrat pierderi, nu foarte mari însă dacă ne referim la cirfra de afaceri a Energoterm dar suficient încât să destabilizeze financiar compania.

„Am estimat pierderile de pe acest an, datorate tocmai majorării unor preţuri la elementele care stau la baza tarifului de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, undeva la 300.000 de lei. Şi vorbim de pierderile de pe primele nouă luni ale anului. Dacă am fi avut tariful nou reglementat încă de la 1 octombrie şi nu de la 1 noiembrie poate am fi rămas doar cu această pierdere, însă pierderea va fi mult mai mare după ce vom închide luna octombrie în care am avut producţie de energie termică la tariful vechi, desigur. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi însemnat să rămânem cu vechiul tarif şi după 1 noiembrie 2018! Dacă ar fi fost doar câteva zile sau jumătate de lună trebuia facturată luna noiembrie cu două tarife! Ceea ce din punct de vedere contabil ar fi fost o nebunie. Iar dacă ar fi intrat în vigoare noul tarif de la 1 decembrie 2018, cu o iarnă grea în noiembrie probabil că pierderea de pe primele 9 luni s-ar fi dublat”, a mai declarat Nicuşor Bîscă.

Ca şi perspective pentru anul viitor, lucrurile nu stau deloc bine. O nouă majorare de tarif se anticipează că va fi mult mai consistentă în octombrie 2019 ceea ce ar putea duce din următorul an la un val de debranşări. Nu e mai puţin adevărat că subvenţia acordată de la bugetul local, în actuala sa formulă, ar putea dispărea de anul viitor cu toate că despre acest lucru se vorbeşte de ani de zile, fără să se întâmple, însă e clar că va veni şi o iarnă fără subvenţie. Dacă nu în 2019-2020, poate după alegerile din 2020!

Articolul precedentDin această săptămână, o parte din Delta Dunării e pe Google Maps!
Articolul următorICEM a modificat de azi programul de vizitare la câteva obiective