Un număr de 40 de maeştri bucătari din toată ţara s-au strâns zilele acestea la Sibiu, pentru a lua parte la unul dintre cele mai alese momente dedicate schimbării anului, „Revelionul bucătarilor”, pentru că cei mai mulţi nu s-au putut bucura de trecerea dintre ani, fiind la muncă în restaurantele cu blazon culinar din toată ţara.
Tulcea a fost reprezentată de chef Sorin Gheorghiţă, unul dintre cei mai renumiţi maeştri bucătari tulceni, care, alături de ceilalţi 39 de colegi din toată ţara, au tras două zile în bucătăriile conacului din Mărginime, revelionul dedicat lor având ca tema ” bufetul regal englezesc”.
Două zile au lucrat intens bucătarii pentru acest festin împărătesc. Echipa dobrogeană a venit cu un preparat regal – raţă umplută cu sarmale – vedeta revelionului. O zi întreagă a stat pe foc, ca rezultatul să fie unul excepţional.
„Am vrut să aducem în prim plan istoria bufetului care vine de la regele soarelui. Suntem 40 de bucătari care au venit fiecare cu câte un preparat pentru că bufetul ăsta înseamnă o aglomerare de produse pe o masă împărăteasca. ” – a spus chef Sorin Gheorghiţă pentru ziarul nostru.
Cuvintele sunt de prisos, aşa că vă oferim câteva imaginu care să evidenţieze atmosfera, deliciile şi bucuria evenimentului.

 

 

Articolul precedentVânătoare de pomană: Nici urmă de mistreţi în deltă de trei luni!
Articolul următorConsiliul Județean a aprobat tarifele pe 2019 pentru Aeroportul Delta Dunării