Despre validarea referendumului – Ştefana Zibileanu – Coordonator Pro România Tulcea

"Mă bucur foarte mult ca poporul român a ieşit la vot şi am convingerea că tineretul a putut să îşi exprime voinţa politică așa...

USR prezintă, la Tulcea, viziunea economică din programul de guvernare

USR prezintă, la Tulcea, viziunea economică din programul de guvernare, în cadrul unui eveniment public ce va avea loc la Hotel Esplanada, sâmbătă, 11...

Victor Ponta, la Tulcea:”Nu am făcut Pro România ca să mă întorc în PSD!”

După ce s-a întâlnit cu oamenii de afaceri şi simpatizanţii din zona Baia, fostul premier Victor Ponta a ajuns şi la Tulcea, unde s-a...

Caravana candidaţilor Alianţei 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare a fost la Tulcea

Ieri 24 aprilie, Caravana Alianţei 2020 USR PLUS pentru alegerile Europarlamentare a fost la Tulcea. Acţiunea a început în jurul orei 11.00, în Piaţa...

Liderii USR Est își declară sprijinul pentru construcția podului și dezvoltarea infrastructurii rutiere

Liderii USR Est s-au întâlnit sâmbătă la Iași și au discutat modalități de colaborare pentru a susține interesele economice ale regiunii. Au fost prezenți...

Podul suspendat peste Dunăre, prioritate şi pentru liderii USR Est

Liderii USR Est s-au întâlnit sâmbătă la Iași și au discutat modalități de colaborare pentru a susține interesele economice ale regiunii. Au fost prezenți...

ALDE Tulcea a intrat în campanie. De împăduriri…

Duminică dimineaţa, câteva zeci de membri ai filialei ALDE Tulcea au răspuns apelului vicepreşedintelui Petre Badea pentru plantarea a 150 de arbori în comuna...

Dezbatere publică Pro România Tulcea: “Provocări, perspective și oportunități în asistența socială!”

La dezbaterea organizată de Departamentul Județean de Integrare Socială al Partidului Pro România Tulcea, coordonator Ungureanu Daniela, au participat deputat Gabriela Podașcă, coordonator național...

Consilierul Gabriel Stoica şi-a depus mandatul: a dat PNL-ul pe Pro România!

La sfârşitul şedinţei de Consiliu municipal de azi, consilierul Gabriel Stoica a fost primul care a luat cuvântul la punctul Diverse pentru un anunţ...

Deputatul Şişcu se ia de cormoranii ministrului Daea

Ultimele dezbateri legate de problema păsărilor ihtiofage (care se hrănesc cu peşte) a supus atenţiei publice o problemă importantă: raportul dintre exploatarea resursei pisciole,...