Un adolescent de 16 ani din Brăila a fost transportat la spital după ce a fost lovit de o mașină condusă de un prahovean în localitatea Smardan, județul Tulcea.
Potrivit IPJ Tulcea un bărbat de 53 de ani, din județul Prahova, în timp ce conducea un auto pe DN22-E87 ( pe raza localității Smardan) a accidentat doi bărbați de 41, respectiv 16 ani, din județul Brăila, care se deplasau pe partea carosabila în calitate de pietoni.
În urma accidentului adolescentul de 16 ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducatorul auto poseda permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetarile continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Sursa: Realitatea de Tulcea