Acuzații șocante aduse de un tulcean la adresa unor vietnamezi. El suține că i=au fost furați și uciși trei câini. A postat pe o reţea de socializare următorul mesaj: “Uitaţi pentru ce vin vietnamezii la noi în ţară, noi le dam de muncă, iar ei ne mănancă câinii”.

 

IPJ Tulcea a deschis un dosar penal pentru furt şi uciderea animalelor.

 „În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii din care rezultă faptul că unui bărbat din municipiul Tulcea i s-ar fi sustras şi ucis trei câini, vă comunicam că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea s-au sesizat din oficiu cu privire la aceste aspecte şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept. De asemenea, facem precizarea ca Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea nu a mai fost sesizat anterior cu privire la fapte de acest gen”.

Sursa foto Tulceanoastra.ro

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentAZI, ora 18:00 – Culisele Statului Paralel: NOI dezvăluiri din privatizarea Petrom
Articolul următorBrăileni spulberați de o mașină pe un drum național din Tulcea