Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea, în cooperare cu lucrători din cadrul ITM Tulcea, ANPC Tulcea, DSVSA Tulcea, Autoritatea Navală Română-Căpitănia Tulcea, IPJ Tulcea-Serviciul Cabinet, Serviciul Rutier, Secția 1 Poliție Rurală Tulcea, Secția 2 Poliție Rurală Măcin, Secția 3 Poliție Rurală Baia și IJJ Tulcea, au efectuat in perioada 1 iunie-13 septembrie, mai multe acțiuni pe raza întregului județ, în vederea descoperirii, prevenirii și combaterii infracțiunilor specifice sezonului estival și a stării de alertă actuale.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea, au efectuat controale la 105 agenți economici, au verificat 25 de autovehicule și 14 ambarcațiuni de agrement.
„Au fost aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 239.000 de lei, pentru nerespectarea obligativității operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice cu memorie fiscală și au fost indisponibilizați 16.457 de lei, sumă neînregistrată în aparatul de marcat cu memorie fiscală,transmite IPJ Tulcea.
De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor impuse în actualul context pandemic și o sancțiune în valoare de 3.000 de lei, privind dreptul de autor.
Totodată, polițiștii au constatat 4 infracțiuni, din care una de fals în înscrisuri, una de uz de fals, una de abuz în serviciu și una privind braconajul piscicol.
Sursa: Realitatea de Tulcea