În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea vor fi la datorie, pentru ca Sărbătorile Pascale Catolice și Sărbătoarea Floriilor să fie celebrate în siguranță.

Peste 200 de poliţişti vor acţiona în această perioadă, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului Tulcea, unităților de alimentație publică precum și în locurile aglomerate (gări, autogări,  piețe, târguri și oboare).

Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.

Polițiștii vor fi la datorie pentru prevenirea oricăror incidente cât și pentru ca fiecare cetățean să se bucure de aceste sărbători.

Totodată, polițiștii rutieri se află pe principalele artere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și le recomandă celor care pornesc la drum către destinațiile alese, să fie atenți, să nu se grăbească, să respecte regulile de circulație, întrucât important este să ajungeți în siguranță la destinație.

Va fi folosită, în cadrul misiunilor specifice, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, de către toate formaţiunile de poliţie rutieră, în intervalele în care se preconizează un trafic intens, în funcţie de condiţiile atmosferice şi de evoluţia valorilor de trafic înregistrate.
 
Totodată, vor fi verificați agenţii economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport, comercializare de animale vii, ouă sau alimente de origine animală, produse de panificaţie, precum şi vin sau alte băuturi alcoolice, sub aspectul respectării normelor sanitar-veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute.

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea 

Foto Arhivă

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentDe Florii se mănâncă peşte. Iată cum prepari cel mai delicios peşte la cuptor. Reţetă
Articolul următorIohannis, mesaj de Paștele catolic și Floriile ortodoxe: Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noştri greu încercaţi din Ucraina