Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Pa;telui catolic și a sărbătorii Floriilor ortodoxe, subliniind importanţa păcii şi solidarităţii. „Iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!”, a spus șeful statului.

„Transmit tuturor credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici urarea de a sărbători Învierea Domnului cu sănătate și iubire, în comuniune cu cei dragi.
 
Totodată, îi salut călduros pe credincioșii care celebrează duminică Floriile, o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga creștinătate.
 
De Sfintele Paști înțelegem mai profund mesajul Jertfei și suntem pătrunși de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina. Prin solidaritatea noastră, le putem oferi alinare și speranță celor care caută refugiu din calea războiului.
 
Învierea Domnului să vă aducă tuturor pace, oriunde ați fi, în țară sau în comunitățile diasporei, iar iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!”, a transmis Klaus Iohannis, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook. 
Articolul precedentPeste 200 de polițiști vor fi la datorie pentru siguranța sărbătorilor de Florii și a Paștelui catolic
Articolul următorVIDEO Prahoveancă accidentată, salvată de pompieri de pe un traseu turistic din Munții Măcin