Până la sfârșitul acestei luni, se vor finaliza lucrările de descărcare arheologică pentru investiția privind podul de peste Dunăre. În ciuda unor probleme apărute, prin implicarea Institutului de Cercetări Eco Muzeale, lucrările vor fi terminate până la venirea primei luni de iarnă, consideră conducerea Consiliului Județean Tulcea.
De asemenea, după finalizarea circuitului documentelor necesare, într-o săptămână vor începe defrișările la cele două capete de pod de pe malurile tulcean și brăilean, astfel încât, conform promisiunilor ministrului Eugen Teodorovici, ordinul de începere a lucrărilor la pod să fie emis până pe data de 10 decembrie.

Articolul precedentLiberalul Octavian Motoc a intrat oficial în cursa pentru candidatura la funcţia de primar al municipiului
Articolul următorProtest al ciobanilor din comuna Grindu: vor să înece 14000 de oi!