Fondurile europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru construcție și modernizare agropensiuni respectiv alte investiții în activități non-agricole au fost epuizate. În cadrul sesiunilor de primire a cererilor de finanțare din acest an, pe zona acoperită de mecanismul financiar ITI Delta Dunării s-au depus 86 de proiecte în valoare totală nerambursabilă de peste 9 milioane de euro, în condiţiile în care alocările au fost de 4,3 milioane de euro.

Alocarea financiară disponibilă prin Sub Măsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” pentru teritoriul ITI a fost de 1,4 milioane de euro.

Din teritoriul ITI Delta Dunării s-au depus 57 de proiecte cu o valoare de 3.770.000 de euro, procentul alocare/depunere fiind de 269%.

Fondurile alocate în sesiunea 2018 prin Sub Măsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” pentru zona ITI sunt în valoare de 2,99 milioane de euro. Pe această linie de finanțare, din teritoriul ITI Delta Dunării, s-au depus 29 de proiecte cu o valoare de aproximativ 5,6 milioane de euro, procentul alocare/depunere fiind de aproape 187%.

Au avut acces la acești bani microîntreprinderile şi întreprinderile mici, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-up) care trebuie să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural din teritoriul ITI Delta Dunării.

„Mecanismul financiar ITI Delta Dunării își atinge scopul pentru care a fost creat. Am reușit să animăm și să concentrăm interesul din teritoriul acoperit cu maximum de eficiență.  Sunt procente de absorbție care nu mai au nevoie de comentarii iar finalitatea înseamnă investiții care vor aduce dezvoltare locală în comunități din județele Tulcea și Constanța”, a spus președintele Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre.

 

Articolul precedentDepistat în trafic fără permis de conducere și sub influența alcoolului
Articolul următorAngajat în primării pentru românii de pretutindeni!